MP al Qatarului de Moto GP a fost amânat! Coronavirusul produce noi probleme în rândul sportului de performanță

Marele Premiu al Qatarului, prima etapă a Campionatului Mondial de MotoGP, programată în nocturnă, duminica viitoare, pe circuitul Losail, a fost anulată din cauza restricţiilor de circulaţie impuse persoanelor provenite din Italia, în urma epidemiei de infecţii cu Covid-16, informează Reuters.

Într-un comunicat comun, emis duminică, MotoGP, Federaţia Internaţionaă de Motociclism (FIM) şi asociaţia echipelor, IRTA, au precizat că toţi pasagerii care ajung la Doha cu zboruri directe din Italia sau care au fost în Italia în ultimele două săptămâni trebuie să efectueze minimum 14 zile de carantină.

„În mod clar, Italia joacă un rol important în campionat şi în clasa MotoGP, atât pe pistă, cât şi în afara ei, şi din acest motiv a fost luată decizia de a anula clasa regină a competiţiei”, se arată în comunicat. Acest lucru înseamnă că Moto2 şi Moto3, clasele „anticameră”, vor avea loc.

Ducati şi Aprilia sunt echipele cu sediul în Italia, iar pe grila MotoGP se află şase piloţi italieni, între care Valentino Rossi, de şapte ori campion mondial, acum la Yamaha, precum şi numeroşi ingineri şi mecanici în cadrul formaţiilor.

Italia este ţara europeană afectată cel mai mult de coronavirus, înregistrându-se aproximativ 1.700 de cazuri de îmbolnăvire şi 34 de decese. În Qatar au fost înregistrate trei cazuri de infectare cu Covid-19.