Grijă pentru jucători la Clinceni. Eforturi pentru plata salariilor

Conducerea clubului din Clinceni este preocupată, în această perioadă, în primul rând, de starea de sănătate a jucătorilor aflaţi la casele lor.

Deloc de neglijat, în contextul întreruperii competiţiei, este şi aspectul financiar care şi-a făcut loc la mai toate combatantele primului eşalon.

„Până la sfârşitul acestei săptămâni sperăm să putem plăti măcar un salariu. Facem eforturi pentru că trebuie să avem grijă de jucătorii noştri în această perioadă dificilă. Se ştie, dealtfel, că la Academica nu sunt salarii mari. Tocmai de aceea ne zbatem să rezolvăm această problemă ”, a precizat un conducător al echipei ilfovene.

Academica a rămas, la întreruperea campionatului, pe locul de baraj, 6, cu 14 puncte acumulate.