A mai existat o singură întrerupere mare de campionat, însă una fericită

Desfășurarea actualei ediții a campionatului nostru s-a blocat ca un ceas căruia i s-au descărcat bateriile. În Liga I au apucat să se joace sistemul regular și două etape din play-uri. În cea secundă, 24 de etape. În cea terță, 16. Iar în cupă, inclusiv sferturile de finală. Este binecunoscută cauza acestei întreruperi, de fapt se poate spune că a fost blocată nu doar competiția fotbalistică, ci țara întreagă, chiar lumea. Păstrez însă speranța că întreaga competiție va fi reluată în mai sau iunie așa cum, extrapolând, atât țara, cât și întreaga lume vor reveni la normal, scăpând odată și odată de sluțenia momentelor de față.

Luând în considerație o asemenea posibilitate, am privit retrospectiv și am constatat că într-o singură ediție a campionatului nostru a avut loc o întrerupere mare, nereferindu-mă aici la obișnuitele pauze competiționale de iarnă dintre tur și retur. Iar aceasta s-a întâmplat numai la nivelul primului eșalon. Este vorba de ediția 1969/70.

Există însă o diferență fundamentală între cele două întreruperi. Spre deosebire de cea actuală, aceea din urmă cu 50 de ani, iată așadar a trecut jumătate de secol, s-a datorat unui eveniment fericit. Atunci, reprezentativa noastră de fotbal se calificase la turneul final al CM din Mexic, care a avut loc în vara acelui an, între 31 mai și 21 iunie. Astfel, etapa a 22-a s-a disputat pe 18 aprilie, iar etapa a 23-a a avut loc tocmai pe 28 iunie. Așadar, a fost o pauză de aproape o lună și jumătate. Cele 8 etape rămase (pe-atunci prima noastră divizie cuprindea 16 echipe) s-au jucat în ritm de miercuri-duminică, astfel încât ultima a avut loc pe 22 iulie (consfințindu-se atunci ultimul titlu pentru UTA, așa, ca o paranteză).

Dacă în aceiași ani 70 care au urmat, naționala noastră ar mai fi izbutit și alte calificări la turnee finale de anvergură, CE 1972 și 1976 sau CM 1974 și 1978, atunci cu siguranță că ar mai fi existat și alte asemenea întreruperi de campionat. Dar, putem spune, din nefericire competiția noastră internă nu a mai fost deranjată. Cum de era posibil așa ceva pe-atunci? Căci nu doar România proceda astfel. În acele vremuri, calendarul UEFA era mult mai relaxat, neexistând acest ritm competițional nebunesc de astăzi, de aceea data limită a comunicării echipelor participante în cupele europene era mai târzie. Ulterior, când naționala noastră a mai izbutit calificări, prima fiind cea pentru Euro 1984, s-a procedat la comprimarea campionatului, pentru a se termina mai repede, astfel încât să rămână timp și pentru pregătirea lotului reprezentativ.