Generozitate la Chiajna. Concordia a primit 5 milioane de lei de la Primărie

Concordia Chiajna este una dintre cele mai stabile echipe în plan financiar din eșalonul secund

”Noi vom plăti integral drepturile jucătorilor și în perioada de întrerupere a campionatului”, spunea, acum ceva timp, Cristi Tănase, președintele Concordiei, legat de situația financiară a divizionarei secunde. Ilfovenii au liniște din acest punct de vedere după ce Primăria a asigurat un buget generos formației antrenate de Florin Bratu.

Am primit eșalonat cinci milioane de lei. Două milioane cu trei milioane. Contractul a fost semnat la începutul anului, înainte să apară pandemia. Înainte de a începe pandemia am primit și prima tranșă, iar apoi a fost alocată a doua tranșă, conform contractului, cu o mică întârziere, dar și redusă. Contractul s-a făcut la începutul anului, când s-a realizat bugetul. Dacă nu eram admiși, nu primeam nimic, dar și acest club este o mândrie pentru Chiajna. Aici se face sport, avem aproape 500 de sportivi. Bugetul este pentru toată lumea. Avem și sponsori, dar acum trecem prin momentul acesta și e mai greu. Contractele de la sponsori nu s-au anulat, dar am primit semnale că plățile nu vor fi făcute și trebuie să înțelegem pe toată lumea. Noi am avut și perioade de șase-șapte luni de zile în care nu am primit finanțare. Clubul a trebuit, exclusiv, să se descurce din alte surse, a declarat Cristian Tănase pentru Liga2.ro. Concordia se află pe un modest loc 16 în clasament, primul care ar asigura menținerea în eșalonul secund, cu 24 de puncte.