Un buzoian convins. Vali Munteanu mizează pe promovarea Gloriei în viitorul sezon

Fotbaliştii grupărilor de eşalon secund aşteaptă reluarea pregătirilor după data de 15 mai

Valentin Munteanu este unul dintre oamenii de bază ai lui Ilie Stan la SCM Gloria Buzău încă de când experimentatul jucător îşi punea semnătura pe contractul cu trupa din Crâng. Cu 9 goluri marcate în acest sezon “VM-ul” este al doilea marcator al buzoienilor, cu un punct mai puţin decât Vali Alexandru trecut, între timp, la Rapid Bucureşti. Retras acasă, la Galaţi, în această perioadă de întrerupere a activităţii competiţionale, Vali Munteanu aşteaptă cu nerăbdare reluarea pregătirilor sub comanda lui Ilie Stan.

“Încerc să mai alerg pe unde pot pentru a fi, cât de cât, la punct cu pregătirea. În rest, în casă, forţă, abdomene şi alte exerciţii de gen”, descrie mijlocaşul actuala perioadă. Legat de lupta pentru accedere în prima ligă Vali Munteanu spune că ”UTA este promovată încă din iarnă la ce avans consistent de puncte are această formaţie. După cum începusem campionatul şi noi, SCM Gloria, eram în cursă chiar dacă nu avem dreptul. Sezonul următor ne înscriem, clar, în luptă, mai ales dacă va veni la echipă şi un investitor privat aşa cum se vorbeşte în această perioadă”, a încheiat mijlocaşul buzoian.