Pustai a schiţat programul. „Cu trei intermediare problema ar fi rezolvabilă”

Cristian Pustai a creionat programul echipei sale după dorita reluare a pregătirilor

Dunărea Călăraşi a mizat, până acum, în perioada de întrerupere a campionatului, în special, pe problema dezvoltării infrastructurii clubului de la Dunăre. Gazonul arenei apară perfect, rod al unei îngrijiri fără cusur. Mai nou, de câteva zile, stadionul Ion Comşa are şi instalaţie de nocturnă. Cristian Pustai, aşteaptă, cu entuziasm, reluarea antrenamentelor.

”Probabil că va fi nevoie de vreo trei runde intermediare. În general, fiecare echipă va mai disputa 14 jocuri. Cu cele trei intermediare, problema ar fi rezolvabilă. În timp de o lună şi jumătate s-ar putea termina. Asta ar însemna să excludem vacanţa de vară, pentru că tot avem parte acum de o vacanţă lungă. Şi, prin urmare, pauza dintre campionatul actual şi cel viitor va fi foarte scurtă. Practic, toată pregătirea o să fie din meciuri. Într-adevăr sunt echipe angrenate în lupta pentru promovare, iar de la jumătatea clasamentului în jos formaţiile se bat pentru evitarea retrogradării. Meciurile vor avea intensitate, vor avea şi dramatism şi frumuseţe. Cred că fotbalul o să revină, iar lumea e dornică. Nu cred că fotbalul virtual poate înlocui fenomenul în sine”, e de părere Cristian Pustai, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului călărașean.