Petrolul pregăteşte promovarea. Concluziile lui Costel Enache

Petrolul a încheiat astăzi cele 14 zile de cantonament efectuate pe plan local.

 

Petrolul pregăteşte atent participarea în play-off unde toată suflarea ploieşteană are un singur obiectiv, promovarea în primul eşalon competiţional. Reluate aproape de finalul lunii trecute, pe plan local, pregătirile au cuprins şi un cantonament de 14 zile care s-a încheiat astăzi.

A fost ceva inedit si pentru noi, pentru că nu ne-am mai confruntat cu o astfel de situație. Am stat de dimineață până seară pe teren cu grupele de jucători, a fost destul de complicat de organizat antrenamentele, dar am găsit soluții și sunt bucuros că am încheiat cu bine această perioadă. Evident, nici pentru jucători nu a fost foarte confortabil, pentru că și ei au alte așteptări, alte obiceiuri, sunt obișnuiți să socializeze, să se antreneze în grup, să aibe meciuri! Una peste alta, însă, consider că ne-am făcut treaba bine și sunt foarte mulțmit de modul în care băieții au răspuns în această perioadă, de implicarea lor la antrenamente, de concentrarea și de unitatea de echipă de care au dat dovadă, chiar și în condițiile speciale cu care ne-am confruntat! Este doar un prim pas, știm cu toții că greul abia urmează, dar avem toate argumentele necesare astfel încât să fim optimiști și să credem că lucrurile vor merge spre bine”, a precizat tehnicianul Petrolului la ieşirea din cantonament. Ploieştenii au primit două zile libere urmând să revină la pregătiri miercuri după amiază.