După etapele 6 play-off și 8 play-out. CFR Cluj, părăsită de inspirație și noroc

Gluma se îngroașă pentru CFR Cluj, care în prezent din nefericire arată obosită și lipsită de imaginație și dacă Dan Petrescu nu va reuși să schimbe ceva, va pierde titlul. Din nefericire, pentru că la parcursul european de excepție pe care l-a avut într-un moment în care echipele noastre nu mai mișcă pe plan internațional, ar fi meritat mai mult de la acest sezon intern. Cu Astra a avut și ghinion, mai ales la primirea primului gol, când șutul lui Radunović a fost deviat nefericit de Bordeianu. Cât despre Astra pot afirma că uimește, dintr-o echipă care părea că va face figurație în acest play-off, căci nu mai acea vreo motivație, iat-o în al doilea meci consecutiv revenind de la 0-2. Bine a jucat și la Craiova, unde dacă nu avea ghinion, s-ar fi întors cu punct. Ar fi frumos dacă ar continua să joace așa până la final. Totodată este păcat că o echipă cu asemenea potențial din cauza unor neglijențe organizatorice s-a văzut rămasă fără obiectiv…

CSU Craiova, fără să strălucească, a învins la Mediaș o echipă fără obiectiv care se comportă „ca la carte” în acest sens. Din acest moment, echipa olteană, care a atras și tot norocul spre ea, a devenit principală candidată la titlu. Însă les jeux ne sont pas encore faits.

Interesant și destul de plăcut ochiului jocul pentru locul 3 dintre FCSB și FC Botoșani, care a oferit numeroase faze de fotbal, precum și două goluri frumoase. FCSB este în derivă, de aceea rezultatele sale modeste nu prea mai miră. Acolo vina îi aparține în totalitate finanțatorului. Este doar o părere, nu o părere de rău, căci fiecare doarme precum își așterne.

Dinamo a trecut printr-o foarte grea încercare la Clinceni ca să obțină în sfârșit o victorie. Echipa care altădată făcea și desfăcea în fotbalul românesc, a ajuns și vai de ea, și o  victimă a arbitrajelor, și a ghinionului. De această dată însă cel din urmă a iertat-o, căci dacă nici când ratează echipa adversă două penalty-uri nu ai noroc, atunci când? Așa, înfruntând mult stress, a reușit să „spargă gheața” și Mihalcea, iar echipa pe care o antrenează să mai scoată capul la suprafață. Cum ar fi sunat acum câțiva ani să-i spui unui dinamovist: „ce rezultat mare ați scos la Clinceni!”…

Un alt meci foarte important din punctul de vedere al economiei retrogradării a fost cel de la Ploiești, între Chindia și Hermannstadt. Un meci de nota zero care conform celor jucate ar fi trebuit să se termine 0-0. Însă arbitrul întâlnirii, Cătălin Popa, a dictat eronat un penalty care a decis meciul și foarte posibil și destinul echipei târgoviștene în sezonul actual. Este vizibil cu ochiul liber la câțiva arbitrii din lotul Ligii I că nu au nimic comun cu această meserie, că și-au greșit vocația și astfel provoacă nemulțumiri, nervi, frustrări în jur. Unul dintre aceștia este și amintitul cetățean al orașului Pitești, pentru că nu vreau să insist să-l numesc arbitru. Căci nu este la prima abatere. Nu merg atât de departe să consider că ar fi determinat de interese obscure pentru a lua asemenea decizii. Nu, omul chiar nu se pricepe. Cu toate acestea i se dă credit permanent, acest joc fiind al 14-lea condus de el în ediția actuală și al 99-lea în total pe prima scenă! Deci nu este numai el de vină, ci mai ales cei care îl deleagă.

Numerele etapei

# Astra cu CFR Cluj s-au aflat la 30-a lor întâlnire în Liga I. # Prima victorie a lui CSMP Iași în fața lui Sepsi, într-a 8-a confruntare dintre cele două pe prima scenă. # Viitorul rămâne neînvinsă cu FC Voluntari și după a 12-a confruntare directă. # În meciul lor direct, Gaz Metan a primit golul 650 (de la Mihăilă), iar CSU Craiova pe al 250-lea (de la Romeo). # A fost a 50 înfrângere ca antrenor de Liga I a lui Leo Grozavu (Sepsi). # Prima victorie pentru antrenorul Adrian Mihalcea (Dinamo). # Debutanți, 5 la număr, toți autohtoni: Ciobanu-Vanghele (Academica), Pahonțu (Astra), Borcea (Dinamo), E. Avram (Gaz Metan) și Axinte (CSMP Iași). # Meciuri rotunde pe prima scenă: al 150-lea pentru Val. Lazăr (Dinamo), al 100-lea pentru Șeroni (FC Botoșani) și Đoković (CFR Cluj), al 50-lea pentru I. Stoica (Hermannstadt), Vir.Ghiță (Viitorul) și Mățan (FC Voluntari). # Primul gol: Bani Mustafa (Dinamo). # Luptă mare cum n-a mai fost în clasamentul autogolgeterilor. Prin „reușita” sa din această etapă, Tincu (Sepsi) îi egalează pe prima poziție pe Tamaș (fost Astra) și A. Răuță (fost Academica) , cu toții având două asemenea isprăvi. Cum cei de lângă el nu mai evoluează în acest sezon, Tincu (în foto) are drumul deschis de a fi singur pe prima treaptă…