Răzvan Toma se întreabă De ce se mai joacă barajul pentru Liga I?

Pe 12 august, într-o miercuri după-amiază de vară, s-a disputat partida retur a barajului de promovare în Liga I, din CS Mioveni și Chindia Târgoviște. Conform previziunilor, cea din urmă, echipa de prim-eșalon și-a păstrat locul cu destul de mare ușurință, fără să piardă.

De-a lungul timpului,  prima noastră scenă a avut rar parte de baraje de promovare/menținere de-a lungul timpului. În cele 82 de ediții în sistem divizionar disputate până acum în campionatul nostru, doar 20 au avut așa ceva, ceea ce în limbaj aritmetic înseamnă aproape 24%.

Mic istoric al barajelor

Primul a avut loc chiar la ediția de debut în sistem divizionar, 1932/33. În timp, aceste confruntări au avut diverse forme, mai mult sau mai puțin complicate, cu două sau mai multe echipe implicate din primele două eșaloane. În acei ani 30, asemenea meciuri pentru promovare/menținere au avut loc în mod constant. Au continuat și la reluarea campionatului de după război, în primele trei ediții, dar apoi însă, în întreaga perioadă comunistă au mai avut loc numai două, unul în 1954 și celălalt în 1968. Aceasta deoarece în respectivii ani a existat un sistem competițional foarte bine pus la punct, împământenit, unde asemenea meciuri, care ar fi venit peste cele din programul sezonal, nu-și aveau rostul. Tocmai în 1994/95 a reapărut primul, urmate de încă două rătăcite în 2001/01 și 2002/03. În fine, după adoptarea acestui sistem play-off/play-out, meciurile de baraj promovare/menținere și-au câștigat o constanță sezon de sezon, acesta de-acum fiind al 5-lea consecutiv. Dar mai degrabă i s-ar putea spune doar baraj de… menținere.

Când echipele de eșalon secund contau

Acestor baraje le dădeau culoare de obicei echipele de eșalon secund. Acestea chiar dacă erau niște fruntașe ale nivelului lor, iar adversarele niște codașe ale celui imediat superior, tot acestea din urmă erau cotate favorite. Iar aceste pronosticuri date peste cap făceau deliciul fanilor neutrii. Amintind pe scurt cele întâmplate în acest sens mai în anii apropiați, în 1995, divizionara B, Politehnica Iași, a trecut de mult mai experimentata, la acea oră, Electroputere Craiova. În 2000-01, ar fi trebuit să promoveze ambele divizionare B, Farul Constanța și FC Baia Mare, în dauna FCM Bacău, respectiv Foresta Suceava, după meciurile lor directe. Numai că, ne amintim, s-a petrecut ceva neverosimil într-o lume civilizată a sportului, FC Baia Mare și-a vândut lui FCM Bacău locul obținut cu trudă în Divizia A! Iar în 2002-03, FC Oradea a trecut după o „dublă” de Oțelul, echipa gălățeană păstrându-și finalmente locul după acea fuziune de rău augur a echipelor ploieștene, Petrolul și Astra.

Astăzi barajele consumă timp, resurse și iluzii

Astăzi, acele fapte de vitejie ale echipelor de eșalon secund par de domeniul imaginației. Aceasta deoarece pricăjitele grupări din Liga 2 nu contează în aceste dispute. Până acum, de când a apărut regula cu play-off/play-out, toate echipele din prima ligă s-au impus la acest baraj.

2015-16

FC Voluntari – UTA BD Arad 3-0/08.06, 0-1/12.06

2016-17

ACS Poli Timișoara – UTA BD Arad 2-1/12.06, 3-1/15.06

2017-18

FC Voluntari – Chindia Târgoviște 1-0/09.06, 0-1 (3-0 d.l.dep.)/12.06

2018-19

Universitatea Cluj – Hermmannstadt Sibiu 0-2/09.06, 1-0/12.06

2019-20

Chindia Târgoviște – CS Mioveni 2-0/09.08, 1-1/12.08

Se poate remarca, doar FC Voluntari, la barajul din 2018 contra Chindiei, a tremurat ceva, impunându-se doar după loviturile de departajare. Dar și până să se ajungă la disputarea acestor meciuri de baraj, este vizibil cu ochiul liber, privind meciurile din cele două eșaloane transmise la TV, că este o mare distanță valorică între echipele celor două ierarhii. Chindia ar fi trecut cu aceeași lejeritate și de echipele promovate direct, UTA și FC Argeș, dacă ar fi fost să joace baraj cu acestea. Având în vedre toate acestea, la această oră, totul indică faptul că aceste baraje se joacă degeaba, consumând timp, resurse și iluzii.