Racing League Romania powered by BMW: Andrei Bechir preia conducerea în clasamentul general

Cea de-a patra etapă consecutivă din America de Nord a avut loc pe Canadian Tire Motorsport Park, unde manșele au fost câștigate de Emanuel Gaczella (Walk Racing) și Andrei Bechir (Motul eSports).

În urma celei de-a șaptea runde dintr-un total de zece programate în actualul sezon al Racing League Romania powered by BMW, nimeni nu a cedat din grupul de opt piloți care vizează titlul. Fostul traseu de Grand Prix al Canadei a adus rezultate contrastante pentru protagoniști, marele beneficiar fiind Andrei Bechir, care a urcat două poziții în ierarhia generală după ce a terminat ambele manșe pe podium, iar cei din fața sa au fost implicați în incidente.

Gaczella intangibil, Taraș prins în ambuscadă

Victor Taraș (Transilana Racing) era lider în clasamentul general după primele șase reuniuni ale Ligii PRO, iar avansul său a crescut la finele unei sesiuni de calificări în care a bifat primul său pole position din carieră. Legitima sa căutare a primei victorii a fost însă compromisă încă din primul tur. Gaczella a plecat mai bine și s-a instalat la conducere încă din primul viraj, apoi Taraș a mai comis o eroare în virajul Moss, fiind devansat de Mihai Șuțeanu (Walk Racing) și atacat de Bogdan Moldovan (RacingSim). Între cei doi s-a ajuns la contact și Taraș a fost trimis în zid, ceea ce l-a constrâns la abandon.

Bechir a profitat de incident pentru a trece de Moldovan, însă nu a putut să se apropie de Gaczella și Șuțeanu, care au semnat o dublă facilă. Cristian Berindea (Motul eSports) a moștenit poziția a patra în urma coechipierului său după ce și Moldovan a comis o eroare neforțată, însă și campionul en-titre avea să greșească. Astfel, la finele celor 30 de minute pe 4 a sosit Lukas Hellmann (Transilana Racing), la mare luptă cu Cezar Toader (Smart Driving Team).

Victorie cu mare însemnătate pentru Bechir

Pe grila inversată, polemanul Andrei Morțilă (RacingSim) era amenințat de Berindea, ce se afla în prima linie. Însă Bechir a avut un start excelent de pe poziția a opta și a urcat pe podiumul provizoriu încă din turul secund. În primul sfert de cursă a efectuat și depășirile ce-i mai rămâneau de făcut, la Mihai Rusu și Andrei Morțilă, însă nici lui Mihai Șuțeanu nu i-a luat mult să treacă de acești adversari și să se apropie de lider.

Bechir a avut resursele pentru a respinge toate cele trei tentative mai ferme ale lui Șuțeanu în Esses și a învins pentru că n-a comis nicio greșeală sub presiune. Pentru prima oară în carieră, vicecampionul sezonului trecut conduce în clasamentul RLR, iar aceasta a fost prima victorie a sa din sezonul al șaselea. Podiumul a fost completat de Bogdan Moldovan, iar pe patru s-a clasat Victor Taraș în urma unei recuperări inspirate de pe ultima poziție. De această dată, cei rămași fără puncte în urma incidentelor au fost Gaczella și Berindea, fapt ce păstrează grupul favoriților foarte strâns.

Următoarea etapă va avea loc peste două săptămâni, pe faimosul Mount Panorama de la Bathurst (Australia), gazdă a două mari curse anuale – cea de 12 ore rezervată GT-urilor și cea de 1000 kilometri pentru superturismele naționale (Supercars). Aceasta va fi cea de-a doua întrecere de anduranță de 60 de minute din stagiunea RLR, în care se permite folosirea tuturor compozițiilor de pneu Michelin și trecerea pe la boxe pentru realimentare este obligatorie.

Clasament piloți

  1. Andrei Bechir (Motul eSports) 170p
  2. Victor Taraș (Transilana Racing) 169p
  3. Mihai Șuțeanu (Walk Racing) 159p
  4. Cristian Berindea (Motul eSports) 144p
  5. Victor Nicolae (Smart Driving Team) 133p
  6. Lukas Hellmann (Transilana Racing) 133p
  7. Emanuel Gaczella (Walk Racing) 126p
  8. Bogdan Moldovan (RacingSim) 118p
  9. Alex Cascatău (APR Competition) 89p
  10. Cezar Toader (Smart Driving Team) 74p

Clasament echipe

  1. Motul eSports 326p
  2. Transilana Racing 302p
  3. Walk Racing 285p
  4. Smart Driving Team 248p
  5. RacingSim 199p
  6. APR Competition 160p

ABOUT THE AUTHOR: Alex Siclovan

Din dorința de a dezvolta automobilismul autohton, a pus bazele celei mai importante companii de management, consultanță și servicii media pentru piloții români ce vizează o carieră internațională.