Daniel Pancu: ”Pe hârtie e clar că Poli Iași va fi favorită cu FCSB”

La trei zile după eliminarea din Europa League, FCSB va disputa, duminică, un nou meci cu echipa decimată, în Copou, cu Poli Iași, în cadrul etapei a 5-a a Ligii I. Dacă în condiții normale, cu tot lotul valid, FCSB pornea clar favorită la Iași, focarul de Covid-19 din cadrul grupării roș-albastre face ca Poli Iași să aibă șase mari la victorie. Fapt recunoscut și de antrenorul Politehnicii, Daniel Pancu.

Tehnicianul spune că și-ar fi dorit să întâlneacsă un FCSB cu lotul complet, pentru ca echipa sa să-și măsoare forțele cu un adversar de top și spune că în aceste condiții elevii săi sunt favoriții hârtiei în confruntarea de duminică.

”Îmi doream foarte mult ca ei să vină cu echipa de bază, cu cei mai buni jucători ai lor, pentru a vedea exact unde ne aflăm în acest moment, să vedem progresele pe care le-am făcut și să ne măsurăm forțele cu un adversar dintre cei mai buni din campionat. Din păcate pentru ei, acest virus nu iartă pe nimeni. Noi încă suntem o echipă model din acest punct de vedere, din nou testele au ieșit sută la sută negative și acesta este unul dintre puținele motive de mândrie ale noastre. FCSB va veni cu o echipă decimată la Iași, cu mulți jucători care în mod normal nu ar fi în lotul de 20. Astfel, dintr-un joc din care avem doar de câștigat, paradoxal se poate transforma într-un joc în care avem multe lucruri de pierdut. Pe hârtie e clar că noi suntem favoriți. Nu mă ascund, chiar dacă sunt jucători de la FCSB, fac parte din lotul lor, sunt educați, sunt profesioniști, la acest joc Poli Iași va fi favorită”, a declarat Daniel Pancu într-o conferință de presă.

Meciul Poli Iași – FCSB, contând pentru etapa a 5-a a Ligii I, se va disputa duminică, pe stadionul Emil Alexandrescu din Copou, cu începere de la ora 21.45.