Ultimul mesaj de la Viorel Turcu

Pe la începutul săptămânii, am primit un telefon de la fostul internațional Lică Movilă, cu care sunt într-o relație foarte apropiată. Lică mă rugase să-l ajut pe bunul său prieten, Viorel Turcu, cu niște informații istorico-statistice, pentru că voia să realizeze o carte autobiografică. Viorel era un tip timid și cu mult bun simț, fiindu-i rușine să mă sune personal, cu toate că l-aș fi ajutat, pe de o parte pentru că a fost un fotbalist de frunte, pe de alta pentru că îi știam situația dificilă în care se afla de atâția ani. Am aflat că nici după ce Lică îi spusese și îl asigurase că eram dispus să-i ofer sprijinul, tot nu îndrăznea să mă sune. În cele din urmă, și-a luat inima în dinți și a făcut-o. A fost prima oară când vorbeam unul cu celălalt, chiar dacă și eu sunt de o viață în lumea fotbalului, dar s-a întâmplat ca drumurile noastre că nu se fi intersectat vreodată. Mi-a explicat de ceea ce avea nevoie în primă instanță, înțelegându-ne ca treptat să îmi spună punctual cu ce informații îl puteam ajuta în viitorul apropiat. Îi trimisesem chiar ceva prin Messenger, pentru care miercuri dimineața mi-a mulțumit prin intermediul unui mesaj, în care mi-a mai scris: „s-ar putea să te mai deranjez”. Așa că îi așteptam mesajele în aceste zile, însă în loc să mă „deranjeze”, am aflat cu uluire că a părăsit această lume!

A fost un atacant în mare vogă pe la începutul anilor 80, dat de fecunda pepinieră a Argeșului. Om ofensiv, la început a jucat ca extremă, însă a fost trecut repede vârf de atac. Avea o construcție longilină și multe alte calități pentru acest post. L-au dorit atât Steaua, cât și Dinamo. A ajuns să joace la ambele, însă la niciuna nu și-a găsit locul.

Azi pare incredibil, dar la Dinamo a ajuns printr-un gest fair-play al marii rivale Steaua, probabil imposibil de repetat astăzi. În acel sezon, 1983-84, Dinamo ajunsese în primăvara europeană, după ce trecuse de Kuusysi Lahti și mai apoi după ce reușise acea senzațională calificare în fața deținătoarei trofeului, Hamburger SV. Însă la reluarea competiției, din cauza numeroaselor accidentări, alb-roșii aveau probleme de efectiv. I-a sărit în ajutor tocmai Steaua care i l-a împrumutat pe Turcu până la finalul acelui sezon! Iar cu acea ocazie, atacantul argeșean a ajuns cu Dinamo până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, jucând în manșa retur cu Liverpool FC, de la București.

La finalul acelui sezon, Steaua l-a folosit ca monedă de schimb pentru FC Olt, atunci când Bumbescu și Radu II au fost aduși în Ghencea, după ce Pițurcă ajunsese cu un an înainte. La Scornicești a redevenit titular, fiind om de bază și jucând multe meciuri. A ajuns și la echipa națională, însă concurența puternică l-a împiedicat să evolueze în mai mult de 7 partide.

După ce și-a încheiat cariera fotbalistică, a devenit antrenor, însă a activat doar până la nivel de eșalon secund. Iar viața avea să-i ofere un scenariu de film horror, fiind binecunoscută povestea cu pierderea picioarelor și tot coșmarul pe care l-a implicat acea tragedie. Din fericire, în asemenea momente cumplite, a avut parte și de gesturi de omenie care l-au ajutat să treacă un pic mai ușor peste asemenea încercări.

Astăzi a murit în somn. Mulți o consideră cea mai ușoară moarte. Nu a confirmat însă nimeni dacă este chiar așa. Sperăm însă ca de-acum Dumnezeu să odihnească sufletul atât de încercat al celui care a fost Viorel Turcu!

 

CV

Viorel TURCU

Născut: 09.08.1960 (Slobozia,AG)

Post: atacant

Debut în Divizia A: 11.06.1978, FC Bihor – FC Argeș 2-1 (a marcat 1 gol)

Debut în Cupă: 24.05.1978, FC Argeș – FCM Galați 2-1

Sezon            Echipă                                                 Camp.       Cup.

1977-78         FC Argeș                                             2/1              2/0

1978-79         FC Argeș                                             7/0              1/0

1979-80         FC Argeș                                             16/1           1/0

1980-81         FC Argeș                                             12/3           1/0

1981-82         FC Argeș                                             32/4           4/3

1982-83         FC Argeș                                             17/1           0/0

1982-83         Steaua                                                13/4           2/1

1983-84         Steaua                                                10/1           1/0

1983-84         Dinamo                                               11/2           2/1

1984-85         FC Olt                                                  32/9           1/0

1985-86         FC Olt                                                  28/4           1/1

1986-87         Steaua                                                5/0              0/0

1986-87         FC Olt                                                  13/0           1/0

1987-88         FC Olt                                                  26/4           0/0

1988-89         FC Olt                                                  27/8           1/0

1989-90         UTA                                                     Div.B         0/0

Total în Divizia A: 252 jocuri, 42 goluri

Total în Cupă: 18 jocuri, 6 goluri

A cucerit 3 titluri (1978/79, 1983/84, 1986/87) și o cupă (1983/84)

 

În echipa națională

Debut: 14.03.1982, Belgia – România 4-1

Total: 7 jocuri, 1 gol

 

În naționala U21

Debut: 14.10.1979, România – URSS 0-2

Total: 9 jocuri, 2 goluri

 

În cupele europene

Debut: 01.11.1978, Valencia CF – FC Argeș Pitești 5-2

1978/79 C3 FC Argeș Pitești                                   1/0

1979/80 C1 FC Argeș Pitești                                   2/0

1981/82 C3 FC Argeș Pitești                                   4/1

1983/84 C1 Dinamo București                                3/0

1986/87 C1 Steaua București                                 1/0

Total: 11 jocuri, 1 gol