OPINIE / Narcis Drejan scrie despre Camelia Potec: Medaliile care nu ruginesc niciodată!

Presa noastră i-a răsfățat generos pe fotbaliștii autohtoni, chiar dacă unii dintre ei n-au obținut nicio performanță notabilă, pe plan european și mondial. Ne aducem aminte an de an să le spunem tradiționalul “La Mulți Ani” și unora care au apărat un penalty ce a dus într-un amărât de tur II preliminar de cupă europeană sau unuia care a rămas fără dinți în gură, doar pentru că cel care l-a pocnit pe teren era un fost mare internațional. 

Despre sportivii cu medalii olimpice, cu excepția Nadiei Comăneci, Elisabetei Lipă sau Ivan Patzaichin, presa amintește destul de rar. Iar România are peste 100 de sportivi medaliați cu aurul olimpic, mai exact 111. Unii au fost uitați complet, cum ar fi Lavinia Agache, Vasile Andrei, Chira Apostol, Constanța Burcică-Pipotă, Diana Mocanu, Laura Cutina, Iosif Pârvu sau Toma Simionov. Astăzi, 19 februarie, Camelia Potec împlinește 39 de ani și pot spune că este una dintre sportivele care m-au impresionat într-un mod deosebit, atunci când am întrebat-o, la radio, să-mi povestească momentul medaliei de la Atena, din 2004, în proba de 200 de metri liber: “Nu aș putea compara cu alte sporturi, știu doar că există o zi, o sfântă zi, când simți că toată munca pe care ai depus-o de-a lungul vieții se poate transforma în aur. Așa a fost și atunci. Am prins o zi în care pur și simplu am zburat în bazin. Muncești o viață și există posibilitatea să nu obții o medalie olimpică, este o șansă destul de rară pentru un sportiv de performanță, iar eu am fost printre cei care și-au văzut acest vis!”.

Simplu, spus cu pasiune, fix cât ar fi durat și cursa de 200 de metri în bazinul de la Atena. Pe lângă ambiția fantastică, Potec a devenit cel mai tânăr președinte de federație, la 31 de ani conducea natația, funcție pe care o deține și în prezent, iar într-o discuție privată despre medaliile de la Tokyo, țin minte c-am încruntat-o puțin, susținând că nu prea văd șanse la medalii, la care Camelia: “Nu uita, că sunt și eu acolo, în COSR!”. Camelia Potec a devenit un model pentru toți tinerii înotători, pentru că a știut să-și spună povestea, de la primele brațe aruncate în Dunăre, pe când era foaret mică, până la ziua în care a spus că nu a făcut sport pentru bani și nici nu s-a văzut prințesă de Monaco. De aici și încrederea că “sunt și eu acolo!”, pentru că muncește, se dedică, face totul pentru a scoate medalii din sportivii de astăzi, într-o țară care are tot mai puțin sport.

Într-o țară cu politicieni care aveau platfus în copilărie, dar veneau la orele de sport în cele mai noi treninguri Sergio Tacchini, pe motiv că părinții au bani să-și facă odrasla de înaltă performanță sportivă, dar nu prea poate, mai există câțiva oameni care se chinuie să ne explice că medaliile lor nu vor rugini niciodată. Cum spunea și Pavel Pepe Puiuț, din Filantropica, interpretat de Gheorghe Dinică: “Ce țară mică! Câteva mese!”. Camelia Potec este unul dintre acei oameni, iar medaliile sale vor străluci în istoria sportului românesc, atâta vreme cât nu ne vom rezuma exclusiv la minutele pierdute degeaba de pseudo-sportivii care nu au dat nimic României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *