OPINIE | Alin Buzărin încearcă să înțeleagă schimbarea de stil a Naționalei de fotbal

Ne surprindem reproșându-i echipei naționale că dă prioritate atacului, nu apărării. E un reproș ciudat, venit în momentul în care ar trebui să ne simțim reconfortați de noul stil, de maniera de a încerca să fim cât mai prezenți în jumătățile adverse, fie că ele aparțin Macedoniei de Nord, Armeniei, peste două zile și chiar Germaniei, atât cât s-a putut.

Strămoșeasca temporizare

Ani de zile culoarea locală a fotbalului nostru a fost exprimată prin prudență. Începând de la Guadalajara 1970, când jurnaliștii vremii au numit ”temporizare” stilul imprimat de Angelo Niculescu, acela de a avea o posesie prelungită înr-o zonă neutră a terenului. Rolul prozaicei și nespectaculoasie țineri a mingii era însă altul. Acela de a căpăta încredere prin acea posesie și astfel de a dărâma zidurile groase dintre fotbalul nostru de exprimare comunist-balcanică și dimensiunea mult mai mare a fotbalului occidental. Exprimarea prudentă a fost preluată ulterior, deși în variante modificate, de Mircea Lucescu (la legendara victorie cu Italia din 1983 n-am fost defel năvalnici), apoi de Iordănescu, Pițurcă, Răzvan Lucescu. Inclusiv Generația de Aur, luată parcă pe vecie drept reper, avea un stil în care preocuparea de bază era o apărare cât mai exactă. Dintre selecționerii ultimelor decenii, doar Emeric Ienei și Cornel Dinu au părăsit parantezele acestei matrici.

Cumpără Revista 100% Sport România nr. 50 | Martie 2021 | Varianta digitală!

Rădoi, lipsa de experiență

Acum Mirel Rădoi încearcă să scuture praful de pe modul nostru de a privi fotbalul. Jucăm mai avântat, iar asta nu cade bine tuturor. Se incvocă lipsa de siguranță defensivă, ușurința cu care primim goluri sau, când nu le primim, faptul că adversarii pun prea mult la treabă portarul nostru. Ce-i drept, Niță ne-a salvat de un scor dureros cu Germania, însă când am putut (cam rar, ce-i drept!) am încercat și noi să ne aducem aminte că există și o poartă adversă. De acord că Mirel a fost numit cumva conjunctural, că n-are experiență aproape deloc, că nu deținea nici licență în clipa în care a luat loc pe bancă. Însă acum faptul e consumat, iar modul său de a vedea fotbalul, privind și către posesie și ofensivă, nu numai spre a nu lăda adversarii să joace, a început să deranjeze.

Paradoxul antrenori-foși jucători

Ne aflăm, iată, în mijlocul unei situații contradictorii. Echipa U 21, antrenată de fostul atacant Mutu, știe să fie organizată, când situația o cere (meciul contra Țărilor de Jos), în vreme ce naționala ”mare”, pregătită de fostul fundaș de fier Mirel Rădoi, am zice că parcă e prea ofensivă. Paradoxul continuă dacă privim în istorie, nu doar la echipele naționale, ci și la cluburi. Iordănescu, Mircea Lucescu, Cârțu, Pițurcă, au fost cu toții atacanți, iar echipele lor au excelat la organixare. Invers, Ienei, Dinu, Reghecampf, Andone, Rednic, foști apărători pe vremea când purtau crampoane, au vrut mereu să atace. Rădoi încearcă să le cale pe urme, provenind tot din ariergardă.

N-avem jucători defensivi

Dincolo de spiritul în sine, mai e și altceva. Nu stăm deloc grozav la capitolul înzestrare cu fundași. ”Lateralii” din meciul cu Macedonia, Ov. Popescu și Bancu, provin din oameni de mijlocul terenului. Apoi, jucăm cu Răzvan Marin și cu Stanciu mijlocași centrali (ultimului i se reproșează că la Slavia e la 20-30 de metri de poarta adversă, iar la echipa națională la 60-70) pentru că nu putem rosti numele unui mijlocaș defensiv puternic, compatibil cu echipa națională. Există un Alex Crețu, însă după titularizările din toamnă, acum stă pe bancă. Mai există prin campionat Paul Anton, Mateiu, Bordeianu, însă forma lor de moment n-a justificat selecționarea. Și-atunci, cum să jucăm mai organizat? Cu cine?

Ce ne reprezintă?

Fără îndoială că rezultatele echipei naționale sunt întotdeauna importante, însă și mesajul transmis de jocul în sine e important. Vrem să ne întoarcem la acele 0-0 pe care atunci când le obșineam, le condamnam nu atât ca scor, cât ca manieră? E important și că suporterii vor să vadă fotbal, elan, îndrăzneală. Dacă trecând linia de centru avem cam aceleași rezultate cu cele pe care le-am obține stând baticadați în careul propriu, atunci e de preferat prima abordare. Nu deranjează și, deocamdată, n-a provocat nici pagube.

Cumpără Revista 100% Sport România nr. 50 | Martie 2021 | Varianta digitală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *