OPINIE / MARIAN BURLACU scrie despre eșecul lui CSMB în Rusia – Obsesia pentru defensivă ne-a făcut să neglijăm exersarea atacului!

Echipa feminină de handbal CSM București a ratat calificarea în Final Four-ul Ligii Campioanelor. Cu excepția Cristinei Neagu (9 goluri marcate) și Jelenei Grubisic, „Tigroaicele” au avut o evoluție lamentabilă în meciul retur, cu ȚSKA Moscova, pierzând (19-24) și ratând atingerea obiectivului la criteriul „goluri marcate în deplasare” (în tur a fost 32-27). Dincolo de gustul amar lăsat de acest rezultat, în acest eșec se întrevăd cam aceleași cauze ca ale aceluia al naționalei care a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.