Alin Buzărin despre ideea de Super Liga Europei | De unde știe Burleanu că nu va avea succes?

Conceptul de Super Liga Europei clatină zdravăn pământul de sub picioarele UEFA și țărâna de sub tălpile acelora (inclusiv federații naționale, inclusiv FRF) care au crezut că alții vor produce de-a pururi banii fotbalului, iar ei îi vor primi, în virtutea a ceea ce ei numesc pompos solidaritate, dar în realitate e cea mai pură milogeală posibilă.

Bogații nu mai au chef

Cele 12 cluburi (6 englezești, 3 italiene, 3 spaniole) vor să trăiască în lumea lor. Îi vor accepta și pe alții, dar legile le vor face ei, cei bogați, cu Florentino Perez în frunte, cu Agnelli, cu Glazer, cu americanii lui Liverpool, totul sub imensa umbrelă a JP Morgan, poate cea mai reușită instituție financiară din istoria omenirii. Va fi așa pentru că așa au ei, cei 12, chef să fie. Pentru că o mare parte din publicitatea de la Champions League vine grație lor, pentru că ei, cei 12, nu mai suportă să vadă cum UEFA taie feliile și le împarte asistaților social din întreaga Europă, și nu numai.

Citeste aici editia digitala a Revistei 100% Sport Romania – Aprilie 2021!

Falimentul UEFA

În acest moment, forul continental s-a îndepărtat de principiile de pornire. UEFA a devenit un sovhoz cu ogoare prin Kazahstan și prin Azerbaidjan, cu egalitate de voturi între stânca Gibraltarului și marile națiuni ale fotbalului, cu o doctrină milenarist-corporatistă care vorbește pompos despre egalitarism, solidaritate, întrajutorare, chestiuni demne de Theodor Diamant și falansterul său de acum aproape două veacuri. De vreo trei decenii încoace UEFA face absolut tot ce-i stă în putință doar pentru voturi, defilează cu idei izvorâte parcă din filosofia lui Kim Ir Sen și hrănite la fast-food, în loc de cantinele nord-coreene. Uite că în 2021 mai există oameni care nu mai au chef să producă bani pentru a-i pune la dispoziția corporatismului biruitor la orașe și sate!

Madam la ministre…

Nu s-au băgatîn ciorba Super Ligii nemții, nu s-au băgat nici francezii. Sau, într-o formulare mai apropiată de adevăr, n-au fost invitați. Președintele Macron a sărit ca ars, compatrioata noastră care a înotat mereu în apele globalizării, Roxana Mărăcineanu, i-a ținut isonul. Ministresa de origine română a sportului francez e un funcționar guvernamental care nu calcă niciodată, măcar cu un milimetru, în afara corectitudinii politice. Propovăduiește ce de de propovăduit, înfierează ce e de înfierat. Așa a făcut și în povestea cu Colțescu, sărind ca arsă în numele globalizării, deși nu prea era cazul…

Așa a învățat Burleanu la SNSPA?

Firește că din corul corecților politici nu putea lipsi vocea numărul unu a FRF. Răzvan Burleanu e convins că fondatorii Super Ligii Europei nu vor avea succes! De unde e el așa de sigur? De unde știe? Păi, cum de unde? Așa a învățat pe băncile SNSPA-ului, care e de fapt fostul Ștefan Gheorghiu, mutat din dealul Geniului în Povernei. La astfel de școli înalte înveți că de câte ori cineva se ridică împotriva celor care te hrănesc, tu trebuie să iei atitudine. Să înfierezi, să contrazici, să condamni. Să spui, ca și Marcron, că acest grup de 12 e împotriva principiilor solidarității. Dar ce e solidaritatea, în viziunea ideologului din Vasile Șerbănică? E un fel de mână întinsă, dată cu gel pe cap și îmbrăcată în țoale slimfit.

Citeste aici editia digitala a Revistei 100% Sport Romania – Aprilie 2021!

Comments are closed.