Opinie / Răzvan Toma Etapa de Paște, una deloc tihnită

Iată că etapa care a însoțit Sfintele Sărbători de Paște a oferit o mulțime de surprize, nefiind deloc una tihnită așa cum este de obicei această mare sărbătoare creștină.

Play-off. Lupta la titlu rămâne tot în trei, dar cu alte perspective

Surpriză mare la Clinceni, unde Academica a reușit un rezultat de care CFR și FCSB au fost departe: s-o bată pe CSU Craiova. A contat foarte mult revenirea fizică pe bancă a antrenorului Ilie Poenaru care a avut cu totul alt impact față de jucătorii săi. A fost cam ca și când s-a întors profesorul în clasă, după ce a trebuit să plece pentru scurt timp, timp în care elevii și-au cam făcut de cap chiar dacă li s-a spus să conspecteze lecțiile. Tocmai când concluzionam că revelația sezonului a intrat deja în vacanță, nefiind obișnuită cu un asemenea aer al înălțimilor, a arătat un joc curajos, plin de imaginație, reușind să-și blocheze perfect mai cotata adversară. Cei de la CSU Craiova au arătat obosiți și este normal după acest ritm nebunesc dat de un program competițional ilogic și cinic.

Meci de mare luptă la Botoșani pentru locul de cea mai bună dintre out-sidere. După un început bun al celor de la Sepsi, treptat s-a văzut că și ei au fost cuprinși de oboseală, cedând până la urmă în fața gazdelor, care astfel s-au apropiat la doar două puncte.

Partida vedetă a fost cea de la Giurgiu, dintre primele două clasate. O partidă urâtă dar cu miros de praf de pușcă, emanând mulți nervi de prin toate părțile. A existat mult echilibru, chiar dacă FCSB a condus o mare bucată de timp. Echipa bucureșteană a avut ceva mai multe ocazii, în timp ce CFR Cluj a avut mai mult posesia. Chiar dacă a egalat la ultima fază, lovitura de cap a lui Burcă-Andonie fiind ajutată și de o denivelare din careul lui Vlad, consider că CFR Cluj a fost totuși o perdantă. Căci la lotul net superior pe care îl are față de cel al roș-albaștrilor care pe deasupra a mai avut și destui indisponibili, echipa din Gruia ar fi trebuit să câștige și să facă un pas important spre titlu, nu să treacă prin asemenea emoții și să mai aștepte până la final un epilog fericit. O ultimă idee despre acest meci: am consemnat niște rarități, prima, că o intervenție în careu la Fl. Tănase chiar să fie fault, cealaltă, FCSB să pățească ceea ce de obicei le face ea altora, luând gol în minutele de prelungire.

Play-out. Echipele gazdă fără replică

După primul meci programat în această etapă „pascală” din play-off, când Gaz Metan a fost egalată în minutele de prelungire, mulți au început să-i plângă pe medieșeni, cuprinzându-i mila creștinească. Aceștia nu știau că de fapt avea să fie cea mai bună echipă gazdă a rundei, fiind singura care a obținut punct. Căci în următoarele partide, toate echipele gazdă au pierdut, una după alta. Dacă UTA în fața Chindiei și chiar Viitorul în fața lui Dinamo nu ne-au făcut să ridicăm prea mult sprâncenele, Astra în fața Iașiului și Voluntariul în fața lui Hermannstadt au fost mari surprize. Astfel, Chindia și Argeșul au scăpat de emoțiile retrogradării, în schimb celelalte 8 echipe s-au… condensat.

Cifrele etapelor 5 play-off și play-out

Meciul 400: M. Constantin (CSU Craiova) – în foto

Meciul 300: Pleșca (Gaz Metan)

Meciul 100: Val. Gheorghe (Astra), Pigliacelli (CSU Craiova)

Meciul 50: Merloi (Astra)

Interesant că toți cei de mai sus au avut rezultate defavorabile în această etapă cu echipele lor de club.

Nu s-a consemnat niciun debut

Golul 10: Val. Gheorghe (Astra), Jô Santos (Viitorul)

Primul gol: Albentosa, Morsay (ambii Dinamo)

Al 50-lea joc ca antrenor în Liga I pentru Bogdan Andone (FC Voluntari)

Partida 150 în Liga I pentru Sepsi

CSMP Iași a urcat pe locul 38 în clasamentul all-time, depășind pe CS Târgoviște, iar Chindia Târgoviște pe locul 70, depășind pe Phoenix Baia Mare

Prima înfrângere pe teren propriu a lui FC Voluntari în fața lui Hermannstadt (într-a 6-a confruntare)

Am consemnat și două autogoluri, M. Constantin (CSU Craiova) și Patache (FC Botoșani), ridicând la 14 numărul total al acestor nedorite evenimente

 

Țin să zăbovesc puțin asupra a trei dintre numerele menționate mai înainte. Marius Constantin a pătruns în Clubul Vigu, cel al fotbaliștilor cu peste 400 de partide în Liga I. Cu acest prilej însă și-a dat autogol în meciul cu Academica Clinceni, decisiv în stabilirea rezultatului final, 0-1. Ceasul rău pentru el a făcut ca acea centrare să se lovească de el. Referitor la cele 400 de meciuri pe prima scenă, brașoveanul le-a împărțit la șapte echipe, după cum urmează: FC Brașov 38, Rapid 162, SC Vaslui 15, Ardeal Tg.M. 59, Viitorul 5, Gaz Metan 89 și CSU Craiova 32. Data de 08.03.2003 a consemnat debutul său pe prima scenă, la un meci FC Brașov – FC Argeș 2-0. Constantin a devenit al 25-lea jucător din istorie care a atins această bornă. Ultimul fusese Andrei Cristea, tot în cursul acestui sezon.

Portarul Răzvan Pleșca a remizat cu prilejul meciului său 300, primind gol din penalty de la FC Argeș. Arădean la origini, Pleșca nu a jucat vreun meci pentru UTA pe prima scenă, ci doar pentru alte patru cluburi: FC Național 1, Politehnica Iași 30, FC Botoșani 17 și Gaz Metan 252. Debutul lui în Liga I s-a produs când aceasta se mai numea Divizia A, la partida Dinamo – FC Național 4-1, de la 31.08.2003. Devine astfel al 148-lea jucător care a intrat în Clubul Leretter.

Un alt portar, Mirko Pigliacceli, devine doar al 9-lea goalkeeper străin care atinge borna de 100 de meciuri în Liga I. Ceilalți au fost, într-o ordine descrescătoare a totalului lor de meciuri: Grahovac 181, Arlauskis 170, Mingote 162, Gušo 123, Peterson Peçanha 117, Mário Felgueiras 111, Nuno Claro 107, Calancea 105.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *