Ultima șansă pentru Tokyo

Vineri, 28 mai, începe la Pesaro (Italia) marele examen al gimnastei ieşene Andreea Verdeş pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

În cochetul oraş de la Marea Adriatică va avea loc ultima etapă din 2021 a „Cupei Mondiale” la gimnastică ritmică, în urma căreia vor fi acordate încă trei bilete pentru Japonia.

Eleva antrenorilor Cătălina Radu şi Constantin Radu se află printre favorite, ocupând acum locul 4, într-un clasament care arată astfel:

1. Ekaterina Vedeneeva (Slovenia) – 135 puncte,

2. Sabina Tashkenbaeva (Uybekistan) – 130 puncte,

3. Fanni Pigniczki (Ungaria) – 105 puncte,

4. Andreea Verdeş (România) – 95 puncte.

Pentru a obține calificarea la Olimpiada de la Tokyo, Andreea Verdeș va trebui să acumuleze cu zece puncte mai multe decât unguroaica Pigniczki, astfel încât să se situeze în primele trei.

În prima zi, vineri vor avea loc probele de minge şi cerc, urmând ca sâmbătă să aibă loc întrecerile la măciuci şi panglică. După concursul la cele patru obiecte se va realiza clasamentul la individual compus şi se vor stabili sportivele care vor intra în finalele de duminică pe fiecare probă.