DRAMELE SPORTULUI: Povestea lacrimilor lui Dorando Pietri

Desfășurată pe distanța de 42,195 km, proba de maraton i-a pus dintotdeauna la grea încercare pe concurenți.

Introdusă în programul Jocurilor Olimpice de vară chiar de la prima sa ediție, în 1896, proba de maraton a fost marcată, în timp, de câteva drame. Fiind extrem de dură atât din punctul de vedere al distanței (40 km la început, respectiv 42,195 km din 1908), cât și al condițiilor meteo, aceasta i-a pus la grea încercare pe participanți de la început.

În 1896, de pildă, când s-a desfășurat între orașul elen Marathon și Stadionul Panatenaic din Atena, francezul Albin Lermusiaux a fost nevoit să abandoneze pe când era în frunte, după circa 30 de kilometri, din cauza crampelor musculare…

DRAMELE SPORTULUI: Povestea lacrimilor lui Dorando Pietri

Victoria la JO Atena 1896 i-a revenit grecului Spyridon Louēs, în timp ce compatriotul său Spyridon Mpelokas a fost descalificat după ce s-a aflat că a parcurs o parte din cursă într-o șaretă… Istoria s-a repetat la ediția din 1904 a Jocurilor Olimpice, când americanului Frederick Lorz i-a fost refuzată victoria fiindcă a apelat la o mașină pentru a reveni în întrecere după ce inițial abandonase.

Câștigător a fost declarat atunci Thomas Hicks. Sosit al doilea, acesta a profitat de descalificarea lui Lorz. Paradoxal, mai târziu s-a aflat că acesta folosise stricnină și „eau-de-vie” în ultima parte a probei… Ceea ce astăzi ar intra sub incidența regulamentului anti-doping.

Regina Alexandra i-a oferit o cupă de argint

Dacă la primele ediții ale Jocurilor Olimpice maratonul a măsurat 40 de kilometri, la Londra, în 1908, a fost adoptată distanța cunoscută până astăzi. Adică 42,195 kilometri.

Acea modificare s-a făcut, fiindcă organizatorii au dorit ca startul în cursa de maraton să se dea din Castelul Windsor, acolo unde se afla reședința de vară a familiei regale, iar sosirea să se producă pe White City Stadium. În fața lojei regale. Așa s-a ajuns la acel plus de 2,195 kilometri.

Ediția londoneză a maratonului olimpic a fost marcată și de una dintre cele mai mari drame din istoria sportului. Desfășurată în 24 iulie 1908, cursa a fost dominată de sud-africanul Charles Hefferon (1878-1931), dar cu șase kilometri înainte de sosire acesta n-a mai rezistat ritmului și a renunțat.

Profitând de acest abandon, italianul Dorando Pietri (1885-1942) a pătruns primul pe stadion. Nici el nu era prea proaspăt, căldura din acea zi, neobișnuită pentru Londra, umezeala, precum și amestecul de atropină și stricnină pe care îl luase afectându-l pe alergătorul în vârstă de nici 23 de ani.

Italianul a fost purtat pe brațe până la sosire

Pietri a căzut de câteva ori. S-a ridicat și împleticindu-se s-a îndreptat spre linia de sosire. N-a putut ajunge la ea pe picioare. A căzut din nou, moment în care câțiva oficiali printre care se afla și Sir Arthut Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, s-au grăbit să-l ajute.

NUMĂRUL 53 (105) 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! EDIȚIE ANIVERSARĂ – PREZENTARE DETALIATĂ A TURNEULUI FINAL + POSTER GRATUIT

Italianul a fost purtat pe brațe până la sosire, însă mai apoi a fost descalificat din cauza acelui ajutor… Astfel că americanul John Hayes (1886-1965) a primit laurii învingătorului.

Impresionată de drama lui Dorando Pietri, care a fost transportat la spital, zbătându-se câteva zile între viață și moarte, Regina Alexandra i-a oferit în cadrul unei ceremonii o cupă de argint.

Câteva luni după aceea, s-a organizat o cursă revanșă între Hayes și Pietri care a fost câștigată de ultimul. Revenit în Italia, alergătorul n-a fost urmărit de noroc. Se spune că a fost ruinat de rudele sale, iar un impostor s-a folosit de numele său pentru a obține diverse foloase materiale…

Vanderlei de Lima, agresat de un spectator în 2004

Și edițiile următoare ale maratonului olimpic au fost marcate de numeroase abandonuri, dar și de descalificări. În 1932, de pildă, la Los Angeles, finlandezului Paavo Nurmi (1897-1973), câștigător a nouă titluri olimpice, nu i s-a permis să participe fiindcă ar fi încălcat regulile… amatorismului impuse de către forul atletic mondial.
O altă dramă s-a produs tot la Londra, dar în 1948.

Ajuns primul pe stadionul Wembley, belgianul Etienne Gailly (1922-1971) a acuzat efortul depus până acolo și, pe ultimele sute de metri, a fost depășit de argentinianul Delfo Cabrera și britanicul Thomas Richards, terminând pe locul 3… Interesant este că învingătorul de atunci se afla la primul său maraton!

În sfârșit, în 2004, la Atena, brazilianul Vanderlei de Lima se afla în frunte după 35 de kilometri, moment în care a fost bruscat și trântit la pământ de un spectator irlandez! Deși a fost ajutat să se ridice, sud-americanul a acuzat șocul, fiind depășit de italianul Stefano Baldini și de americanul Mebrahtom Keflezighi. Ulterior, Comitetul Internațional Olimpic i-a decernat Medalia „Pierre de Coubertin” pentru fair-play.

Articol scris de Marian Burlacu în revista 100% Sport din luna noiembrie 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *