Costel Enache, nemulțumit de tragerea la sorți: ”Este o tragere ghinionistă”

Poli Iași a avut un ghinion teribil la tragerea la sorți a meciurilor din sezonul regulat al viitorului sezon al Ligii a 2-a. Ieșenii vor debuta în deplasare, cu Petrolul, iar în următoarele trei meciuri vor întâlni alte trei candidate la promovare, Chiajna (acasă), Hermannstadt (în deplasare) și Universitatea Cluj (acasă).

Ieșenii sunt dezavantajați și de faptul că vor disputa mai multe meciuri în deplasare – 10, acasă având doar 9. În plus, Poli va disputa ambele meciuri cu echipele din Timișoara în deplasare, un alt imens dezavantaj ținând cont de distanța mare dintre cele două localități.

După tragerea la sorți, antrenorul Costel Enache și-a exprimat nemulțumirea față de program.

”Nu este ceea ce îmi doream, mi-aș fi dorit cu totul altceva, dar nu putem influența destinul așa cum ne dorim noi. Asta s-a decis, o să încercăm să fim pregătiți, o să luptăm și o să muncim pentru ceea ce ne dorim. Este o tragere ghinionistă din punctul meu de vedere, cu echipele de bază care trag la promovare în primele etape, o tragere la sorți în care avem deplasări la Timișoara, ambele meciuri cu echipele din Timișoara le disputăm în deplasare. Mai punem la socoteală și faptul că jucăm zece meciuri în deplasare, nouă acasă, nu suntem cei mai norocoși. Dar acesta ne este destinul, încercăm să găsim soluții”, a declarat Costel Enache pentru site-ul oficial al clubului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *