Alin Buzărin spune povestea tristă a unui mare fotbalist, Jean-Pierre Adams A PLECAT, DEȘI… PLECASE DEJA ACUM 39 DE ANI

A murit ieri, la 73 de ani, marele fotbalist francez Jean-Pierre Adams. De fapt, legăturile sale cu viața se întrerupseseră încă din 1982, de când era în comă. 73 de ani de viață, dintre care doar 34 aievea, ceilalți 39 în afara realității, conectat la aparate!

L-am reperat într-unul dintre primele meciuri ale echipei naționale pe care le-am urmărit la televizor. 23 martie 1974, o seară de sâmbătă, Franța-România în direct de pe Parc des Princes. La noi debuta sub tricolor Ilie Balaci, la 17 ani și jumătate. Odată cu el fundașii laterali Anghelini și Cristache. Mai erau, printre alții, „Rică” Răducanu, Cornel Dinu, „Puiu” Iordănescu. Tot cruzi ca tricolori erau și Aurică Beldeanu cu Attila Kun II.

Ștefan Kovács mergea la stadion cu bicicleta

La francezi selecționer era Ștefan Kovács, venit după extraordinara experiență de la Ajax, când vreme de doi ani câștigase tot ce se putea. Cupa Campionilor, Cupa Intercontinentală, Cupa și Campionatul Olandei. De fapt, la Ajax, vreme de două sezoane, nea Piști n-a ratat niciun trofeu. Și mergea la stadion cu bicicleta, ca să-l antreneze pe Cruyff…

Sub tricourile cu cocoș în piept se aflau atunci, în acel 23 martie 1974, fotbaliști mari de tot. Portarul Bertrand-Demanes, căpitanul Henri Michel, apoi frații Revelli, Beretta, Bellone, Dalger, stele de primă mână. Am pierdut atunci cu 1-0, printr-un penalty transformat de Beretta, dar amintirile rămân…

Impresionantă era linia de fund a francezilor. Doi „corsicani” pe benzi, Vanucci și Bracci, și doi stoperi de abanos, Marius Trésor și Jean-Pierre Adams, în centru. Marele Dumitrache, vârful nostru, părea prins într-o menghină neagră. Spre final, în locul „Mopsului” a intrat Mircea Sandu. Nici „Nașul” n-a avut o soartă mai bună…

Trésor si Adams evoluau în naționala Franței

În anii aceia, fotbaliștii de culoare intrau greu în echipele naționale europene. Cu excepția Portugaliei, care-l avusese deja pe Eusébio și pe alți câțiva, la englezi, la francezi, la olandezi, era mult mai greu, deși aceste țări avuseseră întinse imperii coloniale. La englezi a apărut primul fotbalist de culoare, Viv Anderson, fundașul dreapta al lui Nottingham Forest, abia în 1978… În acea seară, însă, în naționala Franței evoluau deja de prin 1972 Trésor din Guadelupa (din „Autres Mers”, în Marea Caraibelor) și Adams, născut la Dakar, în Senegal, ca și marele poet Léopold Sedar Senghor, ajuns ulterior președintele Senegalului.

Cu timpul am uitat de Adams… Cariera lui se ducea spre crepuscul. Stătuse ani mulți la PSG, alți ani la Nisa, dar ajunsese la Mulhouse se și accidentase. În 1982, la 34 de ani, a decis să se opereze de menisc, să mai joace un sezon-două. Era tare ca stânca, deși nu foarte înalt (1,78 m, în fotografia de mai sus el e cel din dreapta, alături de perechea sa de culoare, Trésor). O bagatelă de operație pentru un tânăr robust, dar anestezistul a greșit doza și l-a transformat în legumă pentu tot restul vieții!

În decembrie 1982 Trésor a venit la Craiova cu Bordeaux și atunci mi-am adus aminte de Adams, „perechea” sa de abanos. Aflasem de povestea cu anestezia greșită, o citisem, și aș fi vrut să-l întreb ce face prietenul său cel mai bun.

39 de ani a durat această a doua viață a lui Adams, de fapt o viață fără viață. Mereu, în cele aproape patru decenii, l-a vegheat soția. De câteva ori familia a cerut eutanasierea, însă legile franceze n-o permiteau, iar transportul în Elveția, care îngăduia practica necreștinească a „turismului suicidal” (înfiorătoare expresie!) nu era cu putință.

S-a stins ieri, dar de fapt se stinsese încă de atunci, sub seringa greșită a anestezistului.

Marele Mariolino Corso (a pierit și el anul trecut, de Covid), stângaciul interist de geniu de pe vremea lui Herrera, avea o vorbă despre ieșirea fotbaliștilor din arenă. „Noi, calciatorri, moriamo doppio. Per la prima volta in piedi”. Noi, fotbaliștii, murim de două ori. Pentru prima dată în picioare. Bietul Adams a stat 34 de ani în picioare și 39 de ani culcat. A îmbătrânit practic în patul din care n-a mai putut niciodată să se ridice!

…Când eram spre finalul textului am aflat că s-a dus și marele Belmondo. Ce zile am avut și noi, și francezii. Noi i-am pierdut pe Patzaichin și pe Caramitru, ei pe Adams și pe Belmondo.

Odihnește-i, Doamne, pe tuspatru!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *