OPINIE / RĂZVAN TOMA După etapa a 9-a. O PROPAGANDĂ PENTRU PLICTISEALĂ

Derby-ul etapei a fost ultimul meci programat, cel de la Cluj, unde s-au confruntat două dintre pretendentele la titlu, locala CFR și CSU Craiova. Meciul a fost însă foarte modest, fără nerv, arătând din plin lipsa de valoare pe care o are în prezent prima noastră Ligă. Ar fi putut fi recomandat celor care făceau somnoterapie, putând fi un bun somnifer. Golul lui Burcă-Andonie din prima repriză a decis rezultatul final, ca să nu fie zero peste tot. Dincolo de această propagandă pentru plictiseală, cele trei puncte îi permit campioanei să stea încă departe de principalele rivale.

Meciul în care a fost implicată cealaltă echipă din Craiova, FCU contra FCSB, nu a fost departe ca aspect. Și acolo într-o mare de plictis și-a făcut loc un singur gol și acela din greșeală. O gafă de amator a lui Diallo, pe care unii îl voiau căpitan de echipă, a dus la o victorie nemeritată pentru FCSB, chiar și penalty-ul din care s-a marcat a fost transformat chinuit de Keșerü. Dacă Diallo nu-i punea acea piedică în careu lui Val. Crețu, puteau să mai joace mult și bine cele două, că ambele porți ar fi rămas nepenetrate. Măcar a fost de apreciat fair-play-ul jucătorilor de la FCSB, care după meci au recunoscut că cele trei puncte au fost obținute cu mult noroc.

În Șoseaua Ștefan cel Mare, la meciul al doilea (că după multă vreme primul nostru eșalon a fost martor la un „cuplaj”), ambele combatante au confirmat formele sportive în care se află în acest început de sezon, FC Botoșani obținând o victorie logică în fața lui Dinamo, având cel mai bun start de când se află pe prima scenă.

Să înceapă deja reculul la Rapid? A pierdut neașteptat acasă dar meritat cu codașa Gaz Metan. Aceasta din urmă arătând o altă față, la primul meci sub comanda lui Ilie Poenaru. Ce-o fi în sufletul fostului său antrenor, Mihai Teja…

Sepsi funcționează încă cu intermitențe, obținerea victoriei fiind încă o mare provocare pentru ea. Pentru UTA, în schimb, remiza albă de la Sfântu Gheorghe a fost un rezultat bun, orice punct fiind binevenit în tentativa de a prinde play-off-ul.

Academica arată tot mai mult a echipă de eșalon secund, victoria lăsându-se așteptată și la primul meci fără Poenaru. Nu s-a lăsat însă deloc așteptată o nouă înfrângere.

Nu prea ne-a obișnuit FC Voluntari cu victorii la scor. Așa că merită subliniat acest 5-0 cu CS Mioveni. Inspirat transferul de ultim moment al lui Nemec, omul de care avea nevoie ofensiva ilfovenilor.

 

Cifrele etapei

Meciul 300 în Liga I: Hora (UTA)

Meciul 200: Păun-Alexandru (CFR Cluj), Grădinaru (Gaz Metan)

Meciul 150: Al. Albu (Rapid), Bg. Mitrea (Sepsi), D. Olaru (FCSB)

Meciul 50: C. Dinu (Chindia), Koljić (CSU Craiova)

Debut: Șt. Dobre (Academica), Cierpka (CS Mioveni)

Debut pentru doi antrenori: John Ene (Academica), Sorin Colceag (Dinamo), ambii pierzând la același scor, 0-1, și pe același stadion

Meciul 100 pentru arbitrul Iulian Călin (Ștefănești)

Prima înfrângere pe teren propriu a lui Rapid cu Gaz Metan, într-a 10-a întâlnire dintre cele două la București

 

Merită să ne oprim puțin asupra celor 300 de meciuri ale lui Ioan Hora (în foto). Cu prilejul partidei de la Sfântu Gheorghe, atacantul UTA-ei a atins această bornă. Născut pe 21.08.1988, la Oradea, a debutat în pe-atunci Divizia A la 10.09.2006, cu prilejul partidei Dinamo – UTA (scor 2-0), fiind legitimat ca și acum la formația arădeană. Avea să îmbrace 7 tricouri de prim-eșalon, împărțindu-și aceste 300 de partide astfel: 72 la UTA (33 în prima perioadă + 39 în a doua), 55 la Gloria Bistrița, 76 la CFR Cluj, 30 la Ardeal Tg.Mureș, 37 la Pandurii, 25 la FCSB, 5 la Gaz Metan. Să mai menționăm că are și 59 de goluri, fiind chiar golgeter al primului eșalon în 2015/16, pe când era legitimat la Pandurii, tot atunci înregistrând și cele 2 partide ale sale la echipa națională. Din nefericire pentru el, nu a câștigat vreun titlu (are doar o cupă cu FCSB).

El devine al 150-lea fotbalist care atinge all-time borna de 300 de meciuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *