Povestea echipei de fotbal Mostiștea Ulmu. De la careul de cuvinte încrucișate la cel de 16 metri

ACS Mostiștea Ulmu a fost una dintre frumoasele surprize ale sezonului trecut din eșalonul terț. Surpriză, pentru că a fost vorba de o nou-venită care a fost aproape de a realiza o nouă promovare consecutivă.

Poate că ar fi reușit acest lucru, dacă competiția și-ar fi urmat desfășurarea normală, fără a fi oprită de povestea cu covidul. Prin amintita prestație însă, această grupare a arătat că are veleități dincolo de anvergura celei de-a 3-a ligi.

Povestea echipei de fotbal Mostiștea Ulmu. De la careul de cuvinte încrucișate la cel de 16 metri

Povestea începe în 2006. Sufletul ei este chiar cel care a înființat-o, omul de afaceri Vasile Tîrșolea, un copil al locului, născut și crescut în Ulmu.

Dacă zăpada n-ar fi fost atât de mare…

Prin februarie 2005, Vasile Tîrșolea, care plecase la București de la 15 ani, revenise în Ulmu, la casa părintească, pentru un eveniment trist, organizarea parastasului mamei sale care decedase cu un an în urmă. La final, după ce a așteptat să plece toți cei care participaseră, pentru a închide casa, a vrut la rându-i să plece. Între timp însă, începuse o ninsoare care cu trecerea timpului se intensifica.

Astfel, zăpada s-a depus într-o cantitate atât de mare, încât mașina sa a rămas blocată, nemaiputând pleca. Și-a zis că este un semn. În concordanță cu această părere, o rudă i-a spus: „gândește-te să faci și tu ceva pentru comună care să rămână în timp”.

S-a interesat de ce ar fi nevoie și a aflat cu surprindere că în pofida faptului că se afla într-o zonă agricolă, localitatea nu avea o brutărie. Ața că a construit-o pe locul fostei școli care era în paragină, pe o structură metalică, având aceeași formă, iar alături a făcut și un teren de minifotbal.

Văzând aceste realizări, cei de-acolo au mers mai departe, propunându-i să susțină și echipa de fotbal din localitate. Ducându-se să vadă câteva jocuri, a fost cuprins de nostalgie, amintindu-și de anii copilăriei când venea în același loc să vadă meciuri, căci fotbalul a fost întotdeauna una dintre pasiunile sale. Așa că a fost de-acord să preia și echipa care pe-atunci era în Liga a 5-a.

La început a fost Elixir

Vasile Tîrșolea rememorează începuturile. „Primul nume al echipei a fost Elixir, de la numele firmei mele, Elixir Press. Când am ajuns la Liga a 3-a, a trebuit să-l transform în club și atunci i-am spus Phoenix. Am considerat că după fiecare meci, echipa renaște exact ca o pasăre Phoenix.

Numai că, realitatea Ligii 3 m-a scârbit, când am văzut cum eram tocați de arbitraje, așa că m-am retras în retur. Am luat-o iar de jos, de la Liga a 5-a, am promovat într-a 4-a, pe care am câștigat-o, ajungând iar la baraj, cu Vicofil. Nu am fost noi prea pregătiți atunci, și a pierdut.

Achizitioneaza Revista 100% Sport Romania + Supliment Liga 1 – 9.99lei!

Dar anul următor, după ce am câștigat din nou Liga a 4-a, am jucat din nou baraj, de această dată cu Nova Force Giurgiu, câștigând și revenind astfel în Liga a 3-a, unde ne-am clasat în sezonul ce a urmat pe locul 9.

Însă tot nu mă puteam obișnui cu acele arbitraje-japcă, așa că am decis din nou să mă retrag, hotărându-mă să o țin doar la județ, numai cu jucători locali. Asta până când au dispărut și dintre aceștia, așa încât nu am mai avut cu cine să joc, ceea ce m-a determinat să o închid de tot în 2016. Mi se și luase de fotbal”.

Mostiștea, lacul și echipa din copilărie

În august 2016, la insistențele celor din comună, a revenit la sentimente mai bune, hotărând să reînființeze echipa sub numele de Mostiștea. „Am stat de vorbă cu mai mulți dintre cei care insistaseră să readuc echipa la viață, întrebându-i dacă sunt în stare să se organizeze ca echipă, să urmeze un anumit program, să reziste de a nu se îmbăta măcar înainte cu 24 de ore de meci etc, la care mi-au răspuns afirmativ. Atunci am reînființat echipa și i-am spus Mostiștea.

Pe de o parte, după numele lacului din localitate, pe de alta, căci așa se numea echipa locală din perioada copilăriei mele, pentru care jucasem și eu la juniori. Era susținută de CAP-ul local, desființându-se când n-a mai putut beneficia de resurse financiare. În fine, am repus pe picioare echipa, gândindu-mă să o țin doar așa, pe plan local, la nivel de liga a 5-a.

Achizitioneaza Revista 100% Sport Romania + Supliment Liga 1 – 9.99lei!

Văzând însă că avea un parcurs bun, situându-se pe primele locuri, cu șanse la promovare, m-am hotărât să mă implic din nou serios. Am avut puțină șansă, căci ne clasasem pe locul 2, dar cum Avicola Borcea promovase în Liga 3, s-a eliberat un loc într-a 4-a.

La barajul pentru ocuparea acelui loc, ni s-a întins o capcană. Observatorul meciului ne-a spus că se pot face un număr mai mare de schimbări decât era prevăzut în mod obișnuit.

Noroc că am fost pe bancă și l-am îndemnat pe antrenor să nu le facă. Adversara avea deja pregătită contestația că am fi făcut înlocuiri peste limita admisibilă. Demonstrându-le contrariul, nu au mai avut ce face și așa am promovat” – a povestit Tîrșolea despre noul început de drum.

Barajul cu Carmen…

În 2018/19, Mostiștea Ulmu a câștigat fără emoții Liga a 4-a la județul Călărași, cu o linie de clasament edificatoare, 32. 28. 3. 1. 144-12. 87, având la final 23 de puncte avans față de echipa de pe locul 2! Astfel, pentru accederea în Liga a 3-a trebuia să treacă de baraj, unde trebuia să dea piept cu reprezentanta Capitalei.

Dar nu cea la care se așteptau cei din Ulmi. „La barajul de accedere în Liga a 3-a, noi ne pregătisem moral și organizatoric să ne confruntăm cu CSA Steaua. Ne gândeam la ce alergături urmau să fie cu cei de la ‚Peluza sud’ prin viile din preajma stadionului. În fine, fiind Carmen, am scăpat de asemenea probleme. Dar la meciul tur au apărut altele.

Cum s-a dat startul, a început și o mare furtună, cu grindină, fulgere. Toate mașinile s-au aliniat în jurul stadionului, cu luminile aprinse. Iar pe teren, până să ne trezim noi, era 2-0 pentru Carmen. Am reușit să revenim și să întoarcem la 3-2, dar oaspeții au egalat și s-a terminat 3-3.

La retur, cei de la Carmen au fost prea încrezători și ne-au cam luat de sus. Am profitat, ne-am făcut jocul, așa că în prima repriză am avut noi 2-0. Nu au putut să mai revină, au putut doar să ne marcheze un singur gol care n-a mai contat” – a rememorat promovarea în L3.

…și cel cu Unirea Slobozia

Cât despre barajul din 2020, pentru accederea în L2, împotriva Unirii Slobozia: „Am fost victima propriei corectitudini. Am făcut izolare de 14 zile, în cantonament, fără meciuri amicale sau jocuri-școală. Ad-literam. După ce am ieșit din izolare, perioada de pregătire până la baraj a fost prea scurtă. Ori ei sau antrenat aproape non-stop. Am un cunoscut care locuiește într-un bloc de lângă stadionul din Slobozia și îmi trimitea filmări cum se antrenau.

Așa că au fost mai bine pregătiți. Noi am mers pe ideea că făcusem în meciul din tur, 0-0, la ei acasă, unde îi dominasem, fiind peste ei. Pe de altă parte, vrând să fie totul ca la carte, am făcut teste covid, unul ieșind pozitiv.

Achizitioneaza Revista 100% Sport Romania + Supliment Liga 1 – 9.99lei!

Noroc că nu fusese vreun jucător, ci la team-manager. FRF hotărâse că cine are asemenea probleme, pierde la masa verde. L-am retestat pe respectivul și a ieșit tot pozitiv, așa că am anunțat la FRF și până în dimineața meciului, trebuia să-i trimitem raportul DSP.

Nu ne-așteptam să se miște repede, iar fără acel raport, nu puteam juca. Așa că la ora 11, i-am anunțat pe băieți că nu vor mai juca. DSP-ul însă s-a mișcat neașteptat de repede, astfel încât am putut trimite raportul la 11.59, cu un minut înainte de a expira perioada!

Coborâse un elicopter ca să-l ia pe unul cu izoleta…

Așa că meciul s-a putut organiza, și du-te la jucători să le spui că de fapt vor juca. Vă dați seama în ce stare de spirit erau aceștia cu asemenea schimbări bruște.

Așa că am pierdut turul, 0-2. Înainte de începerea returului, chiar acolo la stadion, am stat cu jucătorii de vorbă, încurajându-i și totodată încercând să-i liniștesc în legătură cu acest covid, care îi speriase foarte tare, explicându-le că nu se ia așa ușor, ci doar în anumite condiții, dacă stai într-o încăpere etc. Nici nu terminasem bine discuția, că în spate, pe terenul 2 de la Călărași, coborâse un elicopter ca să-l ia pe unul cu izoleta…

Așa că s-a dus și aici moralul. În prima repriză s-a dat penalty pentru Unirea, care a fost, marcând, ceea ce nu schimba cu mult datele problemei, căci tot trei goluri trebuia să dăm, dar în repriza secundă s-a mai dat un penalty pentru ei, care n-a fost, și ne-a liniștit, 0-2. Dacă n-ar fi fost covid-ul și ar fi curs mai departe campionatul cum fusese programat, cred că am fi promovat, căci nu eram scoși din formă”.

Susține singur echipa și se gândește la o academie

ASC Mostiștea Ulmu este una dintre puținele echipe din provincie nesusținută de oficialități locale, ci de un privat. Vasile Tîrșolea însă susține că are deschidere din partea Primăriei din Ulmu.

Este însă conștient că nu e o primărie bogată și de aceea este înțelegător cu nu poate primi un ajutor prea mare. Stadionul din localitate va intra într-un amplu proces de renovare. Finanțat prin Compania Națională de Investiții (CNI), va deveni unul modern, urmând a fi dotat cu tot ceea ce este necesar, inclusiv nocturnă.

Însă până când va fi dat în folosință, echipa va juca meciurile de pe teren propriu la Călărași, iar antrenamentele le face în Capitală, de această dată la baza Voința (în trecut mai pregătindu-se pe Romprim și Termo).

Achizitioneaza Revista 100% Sport Romania + Supliment Liga 1 – 9.99lei!

Tîrșolea însă mai are un plan mare în vizor: „Vreau să înființez la Ulmu și o academie de fotbal, care să fie deschisă mediului rural, în locuri pe unde selecțiile nu ajung aproape deloc. Căci copiii de-acolo care se îndreaptă spre fotbal n-au nicio șansă să facă performanță, dacă nu ajung la oraș.

Acești puști din mediul rural ar urma să fie cazați la academie și ar merge la școala din sat. Astfel aș rezolva și o altă problemă locală, legată de învățământ. Fiind tot mai puțini copii, dispar clase și se ajunge să fie puși laolată elevi din ani diferiți doar pentru a se putea ține cursurile” – explică omul de afaceri.

Obiectivul nu se schimbă. Promovarea

Și pentru actualul sezon, rămâne același obiectiv, pomovarea. În startul noului sezon, echipa a început mai slab, fiind încă marcată de ratarea promovării. „Din punct de vedere financiar și înainte de baraj, și acum, sunt pregătit pentru Liga 2, având alături și niște sponsori interesați la o expunere la acest nivel.

Banii la echipă vin din cardul meu personal, prin dividente, drepturi de autor, salarii, fiind impozitați, neavând vreo origine dubioasă. Pentru Liga I deocamdată nu sunt pregătit, dar să ajung eu măcar în preajmă” – a explicat Vasile Tîrșolea modalitatea sa de a investi în fotbal.

Activități paralele cu fotbalul

Interesant că Vasile Tîrșolea a fost implicat în activități care nu prea au intersecții cu fotbalul. Înainte de 90 a lucrat în cinematografie, ca operator de trucaje, la studiourile din Buftea. Peste ani, și-a făcut o firmă prin care a editat reviste de cuvinte încrucișate, fiind un pasionat al rebusulului și al integramelor.

Astăzi a ajuns la 70 de titluri lunare, pentru toate categoriile de vârstă, toate nivelurile de dificultate, la toate prețurile.

Prietenii nu-i înțeleg pasiunea pentru fotbal

Niciun prieten nu i-a zis lui Vasile Tîrșolea „bravo că bagi bani în fotbal”. Mai degrabă îi reproșează că nu bagă bani în „sistem”, ca să nu mai fie dezavantajat de arbitraje! În schimb, familia îl înțelege, dar… „dacă le-aș spune ce prime dădeam ca să se câștige barajul…” – și se oprește hâtru în a constinua restul frazei, finanțatorul Mostiștei. L-a „salvat” însă de o asemenea „risipă” Unirea Slobozia.

Un istoric competițional

Prima participare în Liga a 3-a a echipei din Ulmu a fost în ediția 2006-07, în seria a II-a, ocupând penultimul loc, 17 (cu linia 34. 3. 5. 26. 25-89. 14), retrogradând. În vara lui 2009 a ratat promovarea, pierzând barajul cu Viscofil Popești-Leordeni (2-4).

Anul următor însă nu l-a mai ratat, trecând de Nova Force Giurgiu (2-1). Tot în seria a II-a a eșalonului terț, a ocupat locul 9 (cu linia 28. 10. 6. 12. 33-39. 36) în sezonul 2010-11. În cel următor, însă, s-a retras în timpul turului. A revenit în eșalonul al 3-lea în ediția 2019/20, sub numele de Mostiștea Ulmu, după ce a trecut la baraj de Carmen București (3-3 acasă și 2-1 în deplasare).

Făcând parte tot din seria a II-a, întreruperea cauzată de covid-19 a găsit-o pe locul 2 după 16 etape (cu linia 16. 11. 4. 1 . 32-10. 37), ceea ce a însemnat cea mai bună clasare din istoria grupării. Acest lucru i-a permis, după ce s-a hotărât înghețarea competiției, să susțină un baraj pentru promovare în Liga 2 cu echipa situată pe prima poziție din serie, Unirea Slobozia, cedând însă ambele partide cu același scor, 0-2.

În sezonul actual face parte din seria a III-a a eșalonului al 3-lea, alături de echipele Înainte Modelu, Agricola Borcea, Gloria Albeşti, ACSM Olteniţa, Viitorul Constanța 2, CS Afumaţi, SC Popeşti-Leordeni, Axiopolis Sport Cernavodă, Recolta Gheorghe Doja.

Câteva informații despre comună

Ulmu este o comună situată în centrul județului Călărași, pe malul estic al lacului Mostiștea și pe cel stâng al râului Argova. Este alcătuită din satele Chirnogi, Făurei, Zimbru și Ulmu, cel din urmă fiind reședința. Se învecinează cu comunele: Lupșanu, la nord; Vlad Țepeș, la nord-est; Dorobanțu, la sud-est, Mânăstirea, la sud-vest; Frăsinet, la vest.

Cinci obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din judeţul Călăraşi, patru fiind situri arheologice: aşezarea de la „Grădiştea Mică” (o insulă de pe lacul Mostiştea) de lângă satul Făurei, datând din secolele al IV-lea–I î.e.n.; situl de „la Caraman”, aflat pe malul lacului la 200 m de căminul de copii din Ulmu, ce cuprinde urmele unor aşezări din neolitic (cultura Boian) şi epoca bronzului târziu (cultura Coslogeni); aşezarea de la sud-vest de satul Ulmu, datând din perioada Latène; aşezarea de la „Cota 14”, din aceeaşi perioadă. Un al cincilea obiectiv este clasificat ca monument funeral sau memorial şi este constituit de un ansamblu de cruci de piatră din secolul al XIX-lea, aflat pe locul vechii biserici a satului.

Nicolae Ceaușescu plănuise realizarea proiectului Canalul Dunăre-București, lucrările de executare demarând în 1986. Pe traseul inițial s-a aflat și lacul Mostiștea. Din acest motiv, a fost demolat jumătate din satul Ulmu.

De-atunci acesta a cam început să decadă, căci i-a plecat aproape jumătate din populație.

Cum se mâncau peștii în Lacul Mostiștea

Ca în multe locuri din țară, cei tineri s-au dus să lucreze în străinătate fără a mai reveni pe meleagurile natale, în timp ce vârstnicii mor. De aceea au început să se înmulțească numărul caselor goale din zonă, oferind un peisaj dezolant.

Ar putea deveni o zonă ideală pentru cei care vor să-și construiască case de vacanță, căci nu sunt prețuri mari, natura din jur este una îmbietoare, cu pădure, lac, iar după unele măsurători s-a constatat că în zona Văii Argovei ar fi cel mai curat aer din România.

Lacul Mostiștea a avut o importanță aproape vitală pentru zona respectivă. După război, când era sărăcie mare, în plină criză alimentară, oamenii din zonă au reușit să supraviețuiască datorită peștelui care s-a găsit din abundență în lac.

Din nefericire, astăzi acest lac nu mai aparține comunității, așa cum ar trebui, căci nu este normal să se privatizeze tot-tot, fără discernământ.

Articol scris de Răzvan Toma și Cristian Manea în luna august a revistei 100% Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *