Pe urmele lui Victor Hănescu! Cine este jucătorul de tenis Cezar Crețu din Iași

În vârstă de 19 ani, tenismanul ieșean Cezar Crețu se pregătește începând din 2020 cu fostul mare jucător Victor Hănescu, la academia care îi poartă numele și speră să îi calce pe urme actualului său antrenor.

Crețu a obținut prima victorie din carieră la un turneu challenger chiar la el acasă, la „Concord Iași Open”

Baza Sportivă Ciric din Iași a găzduit în perioada 14-20 septembrie 2020 „Concord Iași Open”, turneu ATP Challenger 100 dotat cu premii totale de 88.520 de euro, cel mai puternic din lume în acel interval după cel de la Roma.

Pe urmele lui Victor Hănescu! Cine este jucătorul de tenis Cezar Crețu din Iași

Una dintre frumoasele surprize ale turneului a fost ieșeanul Cezar Crețu, care la prima apariție pe tabloul principal la un turneu challenger a reușit o victorie extrem de importantă. În primul tur, Cezar, numărul 1105 mondial înaintea turneului, beneficiar al unui wild-card, l-a învins pe japonezul Hiroki Moriya, numărul 242 mondial, scor 2-6, 6-3, 6-4, după care a cedat în turul secund în fața spaniolului Jaume Munar, jucător de top 100, scor 1-6, 4-6.

Pentru accederea în turul 2, Cezar Crețu a acumulat 8 puncte ATP și cu cele 7 pe care le avea înainte, a reușit o ascensiune de peste 250 de locuri în ierarhia ATP.

Cezar Crețu a participat la Iași și în proba de dublu, alături de Filip Cristian Jianu, fiind învinși în primul tur de perechea Enzo Couacaud/Fernando Romboli (Franța/Brazilia), scor 6-4, 6-3.

De șase luni se pregătește la Academia Victor Hănescu

În vârstă de 19 ani, Cezar Crețu a început tenisul la vârsta de 5 ani, cu prof. Oana Hâncu, la Baza Angero din Iași. După nouă ani în care s-a inițiat acasă în tainele sportului alb, Cezar s-a decis în anul 2015 să-și umeze visul în Capitală, acolo unde i s-au deschis alte perspective.

De la începutul anului se pregătește sub comanda lui Victor Hănescu, la academia care îi poartă numele. Iar rezultatele au început să se vadă. Cezar beneficiază la Academia Victor Hănescu de cele mai bune condiții, iar faptul că se antrenează cu fosta mare rachetă a României reprezintă o oportunitate imensă în cariera sa.

Numărul 57 al Revistei 100% Sport România, a apărut luni, 11 octombrie 2021, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

„Pentru mine este o oportunitate de nedescris, faptul că reușesc să mă antrenez cu domnul Victor la Academia Victor Hănescu. Este un lucru la care nici nu visam mai demult, pot spune că îmi împărtășește foarte mult din experiența sa, iar lucrul acesta sunt sigur că s-a văzut la turneul din Iași.

Reușește să-mi comunice ce am nevoie, să-mi dea încredere că pot să bat jucători bine clasați, îmi oferă niște informații pe care în mod normal le-aș afla destul de greu”, spune Cezar Crețu, care a dezvăluit ce sfat aparent banal, dar foarte important i-a dat Victor Hănescu: „Unul dintre cele mai importante sfaturi pe care mi le-a dat a fost, o să fiți surprins, unul foarte simplu: să reușesc să stau în joc până când adversarul meu o ia razna”.

Prima victorie la un turneu ATP Challenger, chiar la el acasă

Pentru ieșeanul Cezar Crețu, turneul „Concord Iași Open” a fost primul din seria ATP Challenger la care a participat, de aceea victoria cu japonezul Moriya a fost una de excepție.

„A fost o experiență nemaipomenită pentru mine, cu care nu m-am mai întâlnit până în acest moment și care cu siguranță îmi va da încredere pentru viitor. A fost pentru prima dată când am jucat la un turneu challenger și mă bucur că am reușit să câștig un meci pe tabloul principal la Iași, acasă la mine, lucru care îmi dovedeșe că pot să mă bat de la egal la egal cu jucători mult mai bine clasați.

Cu spaniolul Munar a fost un meci nemaipomenit, a fost o experiență unică să joc împotriva unui jucător din top 100 și totodată un important test pentru mine, care mi-a oferit câteva puncte de reper.

Domnul Victor (n.r. Victor Hănescu) nu a avut ocazia să mă vadă atât de des în turnee la meciuri oficiale, iar prezența la Iași l-a ajutat cumva să-și construiască o idee despre jocul meu. M-a felicitat pentru parcursul avut, pentru jocul pe care l-am produs împotriva lui Munar, mi-a oferit încrederea că sunt pe drumul cel bun”, a adăugat tânărul tenisman ieșean, care speră să-i calce pe urme actualului său antrenor:

„Idolul meu este Roger Federer, dar am mulți jucători pe care îi urmăresc și de la care îmi place să învăț. Îl apreciez foarte mult și pe antrenorul meu Victor Hănescu pentru cariera pe care a avut-o, pentru rezultatele sale și sper să-i calc pe urme”.

Partea financiară poate face diferența

Cezar a explicat că un jucător de vârsta sa are nevoie anual de aproximativ 50.000-60.000 de euro pentru a putea participa la turnee. „Din punctul meu de vedere, chestiunea financiară e foarte importantă pentru noi tinerii. E foarte greu ca un tânăr să fie susținut de părinți. Pentru un jucător de vârsta mea ar fi nevoie de o sumă de 50.000-60.000 de euro pe an, bani care ar acoperi un minium necesar pentru o evoluție bună la acest nivel.

Foarte important este ca la vârsta asta să călătorești și cu un antrenor, iar acest lucru este și mai costisitor. Sunt multe lucruri importante pe care e foarte greu să le ai sau să le faci în lipsa banilor. În momentul acesta mă aflu într-un parteneriat cu Academia Victor Hănescu, acolo unde mă antrenez și pot să spun că am parte de toate condițiile începând de la tenis, pregătire fizică, mental training până la experiența pe care mi-o împărtășește Victor Hănescu. Sunt mai mult decât fericit și recunoscător pentru condițiile pe care le am la Academia Victor Hănescu.

Victor Hănescu: „Cezar este într-o formă foarte bună”

Antrenorul Victor Hănescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa elevului său Cezar Crețu.

„Pe Cezar l-am cunoscut mai bine acum șase luni, când a venit la Academie. Știind că este un sportiv cu potențial, am încercat să mă implic cât mai mult. Am lucrat mult cu el. Sincer și pentru mine a fost un turneu special, pentru că l-am văzut într-o formă foarte bună, cum nu l-am mai văzut la antrenamente.

Numărul 57 al Revistei 100% Sport România, a apărut luni, 11 octombrie 2021, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

Am schimbat multe lucruri la jocul lui, în primul rând cum să se așeze în teren, cam care este ritmul pe zgură. Sunt multe lucruri pe care le discutăm, lucruri noi pentru el, care pentru un tânăr la început de drum sunt foarte importante.

Săptămâna aceasta de la Iași o va reține pentru o perioadă foarte lungă și poate chiar întreaga carieră, pentru că a făcut un pas important, o schimbare în jocul lui, în atitudinea lui. Chiar dacă a pierdut cu Munar, un jucător de top 100, a făcut un tenis bun, care mie mi-a plăcut”, a declarat Victor Hănescu.

Andrei Oriță, managerul turneului: „Este un eveniment organizat pentru jucătorii români”

Omul de afaceri Andrei Oriță, cel care a organizat turneul împreună cu Gabriel Iftimoaie, a explicat că evenimentul este destinat în primul rând tinerilor jucători români. „Concord Iași Open este primul turneu dintr-o serie de cinci pe care vrem să le organizăm la Iași.

Ne propunem ca acesta să devină cel mai mare turneu de tenis masculin din România. Pe lângă valoarea premiului de 88.520 de euro și recunoaștere internațională, oferim participanților la acest turneu accesul la o bază sportivă modernă și la un mediu de petrecere a timpului liber dedicat și bazat pe experiența dovedită a unor nume cu impact în tenis, cum sunt Ion Țiriac și Daniel Dobre. Concord Iași Open este creat pentru ca 7 tineri tenismani români să beneficieze de garanția participării la cel mai puternic turneu de tenis ATP Challenger din România, ca posesori de invitații.

Obiectivul nostru a fost îndeplinit, acela ca jucătorii români să obțină puncte ATP. Mădăraș a acces în turul 2 din calificări, Cezar Crețu și Filip Jianu s-au calificat în turul 2 pe tabloul principal, iar la dublu perechea Victor Vlad Cornea și Alexandru Jecan s-a oprit în sferturi”, a declarat Andrei Oriță, patronul unui turneu de excepție organizat de firmele Concord Service Center, Nera Computers și Certus Software, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, care a pus la dispoziție baza sportivă.

ATP laudă organizarea turneului „Concord Iași Open”

Potrivit directorului de turneu Daniel Dobre, ATP a apreciat organizarea evenimentului de la Iași, raportul fiind favorabil pe toate compartimentele.

„Turneul a fost un succes! Am primit raportul ATP-ului, care are pentru fiecare compartiment un raport special. M-am bucurat pentru faptul că ne-am ridicat sau chiar am depășit așteptările lor. Tot ceea ce s-a făcut de către organizatori – și aici trebuie să vorbim de reprezentanții firmei Concord și ai Primăriei – a fost de înaltă calitate și oamenii au fost mai mult decât mulțumiți și plăcut impresionați de ceea ce au găsit.

A fost un turneu de nivel înalt, exact cum spunea și supervizorul, la nivel de organizare se potrivea chiar de nivelul ATP 250 de puncte. Reprezentanții locali, ai Primăriei, ai firmei Concord, și aici vorbim în primul rând de Gabriel Iftimoaie, care s-a ocupat de întreaga aranjare a bazei și de Andrei Oriță, care a asigurat mijloacele financiare necesare, s-au mobilizat și efectiv a ieșit ceva senzațional”, a declarat directorul de turneu Daniel Dobre.

Numărul 57 al Revistei 100% Sport România, a apărut luni, 11 octombrie 2021, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali.

Acesta a avut un sfat pentru organizatorii din Iași: „Sfatul meu ar fi să păstreze turneul. Dacă se dă drumul la spectatori va fi un succes, deja lumea s-a adunat și acum în parcare să vadă meciurile. În timpuri normale este prevăzut un teren central de 2.000 de locuri, tribunele normale se pot mări.

Să-l păstreze, pentru că se poate stabiliza și se poate poziționa ca un turneu bun, mai ales dacă se va derula în perioada inițială, în luna mai. Cred că jucătorii vor reveni cu plăcere la Iași, pentru că s-au simțit foarte bine aici, au beneficiat de cele mai bune condiții”.

Spaniolul Carlos Taberner, primul campion la Iași

Turneul „Concord Iași Open” a fost câștigat în 2020 de spaniolul Carlos Taberner (189 ATP, favorit 5), care l-a învins în finală pe francezul Mathias Bourgue (258 ATP), scor 6-4, 7-6 (4). Principalii favoriți au fost spaniolii Pablo Andujar (51 ATP) și Jaume Munar (nr. 105 mondial), ambii eliminați în semifinale. Campionul a primit pentru acest succes 100 de puncte ATP și un cec în valoare de 12.250 de euro, în timp ce învinsul s-a ales cu 60 de puncte ATP și un premiu de 7.200 de euro. Finala probei de dublu a fost câștigată de perechea braziliană Rafael Matos/João Menezes, care a trecut în finală de cuplul favorit 3,Treat Huey/Nathaniel Lammons (Filipine/SUA), scor 6-2, 6-2.

Articol scris de Narcis Pohoață în ediția din octombrie 2021 a revistei sport 100 Sport România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *