Poli Iași merge ceas în deplasare. Costel Enache, mulțumit după succesul de la Însurăței, 2-0 cu Dacia Unirea Brăila

Poli Iași suferă cumplit în acest sezon pe teren propriu în acest sezon, unde a obținut un singur succes în cele cinci meciuri disputate și a pierdut ultimele trei partide consecutive, dar pe teren străin se descurcă mult mai bine. 

Sâmbătă, la Însurăței, Iașiul lui Costel Enache a câștigat cu 2-0 în fața Daciei Unirea Brăila și a ajuns la patru victorii în ultimele cinci meciuri ”afară”, golurile fiind marcate de Asăvoaei, în minutul 37 și Camara (74).

Chiar dacă a recunoscut că jocul echipei sale nu a fost cel mai bun, antrenorul Costel Enache s-a declarat mulțumit de atitudine.

”Nu am făcut vreun joc spectaculos, dar sunt mulțumit că ne-am recăpătat atitudinea și implicarea. Pentru că asta ne-a lipsit foarte mult la meciul anterior. Sunt mulțumit în totalitate de implicare, de concentrare. Am și văzut asta la partea de pregătire a jocului, modul cum vorbeau jucătorii între ei, își dădeau indicații, soluții, i-am văzut concentrați și la încălzire, iar în timpul jocului am avut doar un singur moment în care am fost un pic dezechilibrați și adversarul a avut o ocazie de unu la unu cu portarul. În rest, nu au fost probleme. Am controlat jocul în totalitate. Nu neapărat tehnic și tactic, nu a fost o presiune foarte mare, dar ca maturitate, determinare și implicare am fost la nivelul pe care mi l-aș dori meci de meci”, a declarat antrenorul Costel Enache.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *