OPINIE | Alin Buzărin observă cu resemnare ordinea priorității românilor | GIGI BATE NAȚIONALA!

Haideți să ne recompunem după-amiaza de duminicăși s-o ducem până spre seară. Ce știam sigur la începutul acestui interval de timp era că la ora 19 începe meciul naționalei în Liectenstein, dar mai ales încercarea Islandei de a ne face fericiți în Macedonia de Nord. Asta pentru că așa suntem alcătuiți, să nădăjduim de la alții înainte de a spera în ceva de la noi înșine.

Axa și Pilat din Pont

Puțin înainte de ora 16 a venit vestea cu ruptura Edi-FCSB. Imediat polul de interes s-a mutat, nimănui nu-i mai ardea nici de pasionantul Croația-Rusia, nici de veștile de avancronică de la Vaduz. Polul de interes s-a situat vreo dou-trei ceasuri pe axa Berceni-Palat, via Facebook, unde antrenorul proaspăt reziliat scria din când în când câte ceva, iar MM anunța că urmează să nu mai zică nimic, intrând în Postul Bucuriei. Un fel de Pilat din Pont în interpretare modernă. Cel cu spălatul pe mâini!

Polii de interes

Și-așa s-a intrat în ora de dinaintea duelului la distanță Vaduz-Skopje. Deținătorii de drepturi, ProTv-ul, au programat atunci știrile. Despre Covid, despre politică, despre accidente rutiere, despre una, despre alta. Digsport a făcut studio pe tema meciului echipei naționale, dar a comutat rapid discuția asupra evenimentelor din Berceni. Mai mult Berceni și decât Vaduz, și decât Skopje.

În fine, meciul de pe ProTV a făcut cifre bunicele. A fost lider de piață pe intervalul său orar, a bătut marea emisiune Asia Expres, a strâns cam tot atâția privitori ca partida cu Islanda. Numai că aceea a avut loc joia, nu duminica, și s-a terminat aproape de miezul nopții, nu la ora 21, când încă nici pescarii sa zarzavagiii nu s-au culcat!

În fine, ca să arate cât de importantă e echipa națională, deținătorul de drepturi a mutat studioul de după meci pe postul de nișă, ProX, pe nava-amiral ProTV dând drumul unui film, probabil mult mai aducător de rating decât un prohod al necalificării, întors pe toate fețele. La fel ca și televiziunile, site-urile au acordat și ele spații mult mai ample conflictului Gigi-Edi.

NUMĂRUL 58 (110) 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! CARMEN TOCALĂ, DOAMNA BASCHETULUI ROMÂNESC: “FEDERAȚIA DE BASCHET NU TREBUIE SĂ MAI STEA CU MÂNA ÎNTINSĂ”

Goana după palpitant

Povestea de mai sus ne dezvăluie cât se poate de elocvent că noi trăim întotdeauna la maximă intensitate telenovela, care ia fața până și tragediei de a fi ratat al șaseleaCampionat Mondial consecutiv. Cu eșecurile echipei naționale ne-am obișnuit, nu ne mai surprind, pe când într-un peisaj în care apare Gigi, e mereu loc de câte ceva nou și palpitant.

Primim pe tavă exact ce dorim

Povestea din Berceni, cea dintre Gigi și Edi, de fapt e doar despre Gigi. Noi suntem înnebuniți să devorăm frivolul, prostul gust, să-l inhalăm cu toată capacitatea noastră toracică și apoi să-l expirăm cu detalii ample cunoscuților, prietenilor, nevestelor. Această prioritizare a interesului nostru s-a dezvoltat în ani, iar instituțiile media au înțeles foarte bine ce consumăm și ne oferă cu proptitudine divertisment, fie că e vorba de filme cu pac-pac, emisiuni de hlizeală sau povești cu Gigi Becali. Toate înseamă cam același lucru. Adică în mod normal n-ar trebui să însemne nimic.

NUMĂRUL 58 (110) 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! CARMEN TOCALĂ, DOAMNA BASCHETULUI ROMÂNESC: “FEDERAȚIA DE BASCHET NU TREBUIE SĂ MAI STEA CU MÂNA ÎNTINSĂ”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *