Premiile Alexandrion 2021! Cine sunt câștigătorii ediției a 7-a

Fundaţia Alexandrion a premiat câştigătorii celei de-a 7-a ediţii a Galei Trofeelor Alexandrion, cea mai importantă gala a sportului românesc.

Evenimentul de anvergură urmează să fie difuzat sâmbătă, 2 aprilie, la B1 TV, de la orele 19.00, dar și duminică 3 aprilie pe pagină de Facebook a Fundaţiei Alexandrion, de la orele 19.00.

Sportivii care au obținut performanţe deosebite în 2021 au fost distinşi cu Trofeele Alexandrion şi recompensați financiar pentru contribuţia lor la dezvoltarea sportului românesc, ȋn cadul singurului demers de acest fel organizat și susținut în totalitate de o entitate privată.

Premiile Alexandrion 2021! Cine sunt câștigătorii ediției a 7-a

Trofeele Alexandrion, acordate ȋn urmă consultării cu reprezentanții a 20 de redacții sportive din România şi a unor instituţii abilitate, sunt menite să răsplătească atât rezultatele excelente în sport, cât și să ajute sportivii să atragă atenția asupra provocărilor şi lipsurilor cu care se confruntă acest domeniu, care necesită o implicare constantă și activă atât a statului, cât și a mediului privat.

Citește Revista 100% SPORT România, Martie 2022 – Cover Story – Pe urmele mamei

Câştigătorii Trofeelor Alexandrion 2021 sunt :

Nicoleta-Ancuța Bodnar și Simona Radis – campioane olimpice, campioane europene, dublu vâsle, canotaj;

Ana Maria Brânză – Popescu – argint spadă JO, cea mai bună spadasina a lumii în 2021;

Marius Cozmiuc și Ciprian Tudosă – argint dublu rame JO;

Gala premiilor Alexandrion desfasurata la Clubul Diplomatilor din Bucuresti, joi 31 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Cosmin Pascari canotaj – argint 4 rame JO;

Robert Glință – medalia de aur în proba de 100 metri spate, la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta. argint 100 m spate și bronz 50 m spate la Campionatul European în bazin scurt;

Vlăduț Simionescu– argint la Abu Dhabi Grand Slam și argint la Judo Grand Prix Zagreb, categoria 100+;

Alex Bologa – medalie bronz- judo 60kg;

David Popovici – 3 medalii de aur la europenele de juniori de la Roma, aur la 200 m liber la Campionatul European în bazin scurt;

Marcel Manea – campion mondial la culturism;

Eduard Novak– ciclism , medalie argin urmărire individuală 4000m

Citește Revista 100% SPORT România, Martie 2022 – Cover Story – Pe urmele mamei

Trofeele Speranța

Andreea Costache – Badminton – 12 ani;
Mara Gae -Tenis -tenis de câmp – 16-17 ani
Bianca Costea – natație – 16-17 ani

Trofeu întreagă carieră – Larisa Iordache

Gala premiilor Alexandrion desfasurata la Clubul Diplomatilor din Bucuresti, joi 31 martie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Trofeu special – Florin Kovacs– căpitanul echipei naționale de fotbal a nevăzătorilor