Opinie Cristian Manea | Ministrul Carol Eduard Novak sfidează Parlamentul României

Săptămâna trecută, în urma unei invitații sosite pe adresa redacției revistei 100% Sport România, am mers în Comisia de Tineret și Sport a Senatului României.
Tema discuției – Dezbateri privind Strategia Naționala pentru Sport.

Din capul locului trebuie menționat că de această strategie se ocupă Ministerul Sportului, cu multă pompă, de vreun an și jumătate. De altfel, este “moneda” cu care onor ministru Carol Eduard Novak se bate în piept atunci când are ocazia.

Sportul prezent, ministrul… are treaba

La dezbateri au participat actori importanți ai sportului românesc: reprezentanți ai COSR (chiar președintele și secretarul general), onorabili profesori de la UNEFS, președinți experimentați ai câtorva federații sportive importante, sport școlar și universitar, sindicat, și, bineînțeles, membrii comisiei Tineret și Sport din Senatul României. Comisia a fost prezidată de senatorul Bogdan Matei, fost ministru al tineretului și sportului.

Ministerul Sportului, “producătorul” acestei strategii, a fost reprezentat de secretarul de stat Thomas-Razvan Moldovan și de doi consilieri.
Cel care a trâmbițat încă de la numire că se va ocupa de reorganizarea sportului românesc, ministrul Novak, a lipsit cu desăvârșite. Practic, a dat cu piciorul unei oportunități importante de a-și susține strategia. Secretarul de stat Moldovan a încercat din răsputeri să motiveze absența sefului din Vasile Conta însă pe fața dânsului puteai citi clar semnele unei dezamăgiri profunde în ceea ce privește absența lui Novak.

Lipsa ministrului Novak de la aceasta dezbatere a fost interpretată de cei prezenti drept lipsă de respect față de Parlamentul României și indiferență față de cei prezenți.
De altfel, tot plenul sedintei a condamnat într-un mod vădit aroganța ministrului Novak. Luările de cuvant au susținut puternic acest aspect.

Ce făcea Novak in timpul dezbaterilor?

La scurt timp după finalizarea dezbaterilor am aflat care au fost treburile importante pentru care ministrul Eduard Carol Novak a lipsit la dezbaterile pe tema Strategiei Naționale pentru Sport.
Distinsul domn (ei aș), s-a întâlnit cu reprezentanții Federatiei Române de Karate la sediul ministerului, chiar la cabinetul dansului.

Si tot la minister, a mai avut ceva foarte important de făcut. Mai important ca Parlamentul României!
Domnia sa a supravegheat atent și îndeaproape preluarea arhivei ministeriale…
Opinia publică, dar mai ales colegii din UDMR, știu clar că acesta este rolul unui ministru al sportului. De altfel, domnul Kelemen Hunor i-a trasat sarcină clară domnului Novak să nu cumva să scape arhiva din ochi că-i jale mare!
Glumesc, bineințeles…

Ce-am aflat despre Strategie?

Domnul Thomas-Razvan Moldovan ne-a citit 2 pagini scrise la repezeală despre ce s-a înfăptuit timp de un an și jumatate pentru minunata strategie. Prilej cu care am reținut următoarele:

– Strategia se face pentru perioada 2022-2032.
Comentariu – Știu cei implicați in elabolare că suntem în Aprilie 2022?

– Strategia este facută în colaborare/parteneriat cu Universitatea Babes Bolyai, Secția pentru Limba Maghiară.
Comentariu – Motivul pentru care au fost aleși cei de la Babeș a fost acela că această Universitate a elaborat strategia de dezvoltare a Municipiului Cluj. Toate bune și frumoase, dar…
Strategia de dezvoltare a unui oraș este diferită de strategia națională pentru sport. Puțin doar…
UNEFS, instituție care știe cum ce se “mănâncă” sportul în Romănia nu a fost nici măcar consultată pe această temă. Oare de ce?

– Strategia are 3 etape: Analiza, Consultări și Redactare
Comentariu – Parteneriatul, plătit de altfel cu Universitatea Babeș Bolyai s-a încheiat în data de 31 Martie 2022. Dacă tot s-a încheiat, asta înseamnă că ar trebui să avem cel puțin un draft al Strategiei Naționale pentru Sport, nu-i așa?
Analize se vor fi făcut, consultări la kg, dar când a venit vorba de redactare s-a terminat cerneala din pix sau tușul de la imprimantă?

– Strategia are 4 direcții: Resurse umane, Finanțare, Infrastructură, Imagine și Marketing
Comentariu – Putem doar să sperăm că în aceste 4 direcții a fost cuprinsă toată problematica sportului românesc dar mai ales structura către performanța administrativă a acestuia…
Academia de Studii Economice este singura instituție din țară unde se predă marketing sportiv. Știe domnul Novak acest aspect?

– Au existat consultări
Comentariu – Cum spuneam, importanții actori ai sportului românesc au fost… consultați.
Aceștia nu s-au ridicat la rangul de parteneri ai MS. Probabil că Mihai Covaliu, George Boroi, Alin Petrache, Elisabeta Lipă și mulți alții, nu au avut un accesoriu verde în dulap, accesoriu atât de necesar…
Să nu credeți că aceste consultări au fost făcute la modul serios. Eu nu cred asta.
Atâta timp cât domnul Moldovan ne-a spus citind că numai în data de 22 Decembrie 2021 au fost invitate la consultări peste 100 de cluburi si entităti sportive, pe bune că aceste consultări au fost făcute la tonă, nu la kg.

– Nu există nici măcar un draft al Strategiei
Comentariu – La momentul actual nu există nici măcar un draft al acestei strategii. Nici o pagină, nici două, nici patru sute de pagini.
De altfel, la primirea invitației de participare la dezbaterile pe tema strategiei în Comisia de Tineret și Sport, am solicitat, cum se cuvine, un draft al acestei strategiei spre studiere.
La urma urmei, ca să dezbați, trebuie să ai ce să dezbati, nu-i așa?
Răspunsul Comisiei a fost… “Păi nici noi nu avem domnule Manea, nimeni nu are…”

Gustul amar rămâne

Acest individ colțuros și găunos, pe numele său Eduard Carol Novak, prin lipsa sa de la această dezbatere, a sfidat una dintre cele mai importante instituții din România – Parlamentul!
Să nu răspunzi cu prezența la invitația Senatului României pe motiv că ai de supravegheat preluarea arhivei, reprezintă o lipsă crasă de respect față de România!
Iar Steagul României “flutură” pe pieptul Premierului României, Generalul Nicolae Ciucă, șeful Guvernului din care face parte acest fățarnic ministru Novak!