Costel Enache, apel la concentrare înaintea meciului cu Dunărea Călărași

Politehnica Iași joacă vineri, 22 aprilie, de la ora 11.00, pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, în cadrul etapei a 5-a din play-out și are nevoie de un succes pentru a scăpa de emoțiile barajului.

Ieșenii pornesc clar favoriți, aspect subliniat și de antrenorul Costel Enache, care a atras însă atenția că meciul se poate transforma într-un chin dacă elevii săi nu vor fi concentrați sută la sută la acets joc.

”Pornim favoriți în acest meci, dar nu cred că e de ajuns doar statutul acesta, ci e nevoie să fim concentrați, să tratăm serios jocul și adversarul. Eu sper că mesajul meu ajunge la mintea și la sufletul jucătorilor. Este nevoie de seriozitate, concentrare și inteligență. Pentru că într-un asemenea joc lucrurile pot fi ușor tranșate dacă suntem concentrați și găsim soluțiile bune. Sau putem transforma meciul într-un chin dacă lucrurile vin fără doza necesară de concentrare. Apelul meu la jucători este să fie concentrați și motivați ca pentru fiecare joc pe care l-am avut până acum”, a declarat antrenorul Costel Enache în cadrul unei conferințe de presă.

”Apreciez adversarul, pentru că în condiții foarte grele a reușit să ducă competiția până la capăt. Cu jucători foarte tineri și cu multe probleme și-au văzut de treabă și cu forțele lor au luptat. Apreceri maxime din partea mea. Știu că rămân doar motivațiile individuale, fiecare vrea să demonstreze că poate fi un jucător important în campionatul Ligii a 2-a și atunci jucătorii își găsesc motivații individuale foarte bune”, a completat Enache.