Opinie Daniel Nazare | La violență se răspunde cu violență? În fotbalul românesc, da!

Cred că violența pe stadioane se propagă cu repeziciune în fotbalul românesc. Dinamo-Steaua și Craiova 1948 – Rapid au fost două mostre negative.

De vină sunt fanii echipelor, ultrașii, un steward, o firmă de stewarzi, Craiova 1948, Săpunaru și lista poate continua. Contează cine?

Contează că nimeni nu se implică, nimeni nu suspendaă, nimeni nu amendează. Și atunci lucrurile degenerează.

Opinie Daniel Nazare | La violență se răspunde cu violență? În fotbalul românesc, da!

În ultimele 48 de ore am fost bombardat cu jigniri / amenințări / insulte de o duritate maximă. De ce? Pentru că am spus că Săpunaru ar fi trebuit să fie un model de educație și nu de violență. Să aplaneze, nu să instige.

Cred că Gică Popescu, Liță Dumitru sau Anghel Iordănescu s-ar fi comportat altfel. Sau Nae STanciu sau Cristi Dulca, dacă e să ne referim la rapidiști.

Ce ar fi trebuit să facă Adi Vasile, antrenorul de la CSM București, după ce a fost înjurat / jignit / amenințat? După ce s-a aruncat cu apă în direcția lui și a Cristinei Neagu în timpul meciului direct? Să sară la bătaie și să scuipe?

Cred întotdeauna, nu trebuie să fiți de acord cu mine, că decența trebuie să primeze.

Știu că e greu când ești înfierbântat după meci! Dar nu imposibil.

Da, știu, la Craiova e un mediu alterat, ca să nu zic mai mult. Am mai scris de asta, nu e o noutate! Dar asta nu scuză comportamentul celui care trebuia să îndemne la calm, nu la violență. Care este căpitanul echipei de pe locul 1.

Și pe care-l cheamă Cristi Săpunaru.

———————————————————————————————————————————————————————-

 Daniel – Andrei Nazare (44 de ani) este realizator si co-realizator de emisiuni la Radio Sport Total FM, singurul post de profil din România. Este acum reporter special la Prosport.ro și senior-editor la Revista 100 % Sport. Are o vechime de aproape 25 de ani în presa românească. Este jurnalist sportiv din 1996, debutând ca redactor la ziarul ZIUA. Apoi a trecut la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, Prosport (şef departament Fotbal Intern), Adevarul (Şef secţie Sport şi, ulterior, Director Editorial Divizia WEB), Cancan (redactor-şef adjunct) si Click.ro (redactor-şef). A fost invitat permanent la posturile GSP TV, TV Sport, Telesport, Sport.ro si Digi Sport (emisiunea Digi Sport Special). A scris la rubrica de opinii și editoriale pentru Prosport, Adevărul, Evenimentul Zilei, IlfovSport, 100% Sport.

Achizitioneaza Revista 100% Sport Romania + Supliment Liga 1 – 9.99lei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *