NUMĂRUL 69 (120) 100% SPORT ROMÂNIA ESTE PE PIAȚĂ! FRATE PENTRU FRATE ȘI-N PERFORMANȚE

Numărul 69 al Revistei 100% Sport România, 121 dacă punem și IlfovSport, pentru că suntem aceeași echipă, din același proiect editorial, a apărut joi, 13 octombrie, și se găsește la chioșcurile de ziare Inmedio din București și din țară, dar și la distribuitorii de presă zonali. Revista poate fi găsită și în format pdf, pentru cei care au trecut deja la obișnuința cititului presei în mediul online. 

În familia Boldor, atât în ramura bucureșteană, cât și în cea aflată acum în Scoția, sportul a avut și deține în continuare un loc important. Daniel și Mihai au fost campioni cu echipa de rugby Steaua, iar apoi au trecut pe banca tehnică. Primul în România, la Steaua, celălalt la Edinburgh. Soția lui Daniel, Beatrice Boghiță, a făcut atletism și tenis, moștenind pasiunea pentru sport de la tatăl ei, actorul Vasile Boghiță, cel care a practicat cu succes boxul. Iar copiii lor au preluat ștafeta. Fetele lui Daniel, Maria și Ana s-au îndreptat către scrimă, iar Tudor a ales rugby-ul. În Scoția, Alex și David, băieții lui Mihai, s-au orientat tot către sportul cu balonul oval.

Între timp, Maria Boldor a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial de scrimă de la Cairo, la floretă, iar în Scoția, Alex Boldor a crescut și acum visează să prindă naționala. Fie pe cea a „ciulinilor”, fie pe aceea a „stejarilor”. Toate detaliile despre cum arată o întreagă familie de sportivi de performanță, în noul 100% Sport.

CE MAI CITIM ÎN NOUL 100% Sport

LECȚIA DE SPORT. Până la ediția din 1908 a JO de vară, maratonul avea o lungime de 40 de kilometri. La Londra s-a adoptat distanța de 42,195 km, traseul fiind lungit astfel încât concurenții să plece din fața Castelului Windsor. Așa s-a ajuns la lungimea cunoscută acum.

ISTORIA CUPEI MONDIALE. PÂNĂ LA STARTUL EDIȚIEI WORLD CUP DIN QATAR VEȚI GĂSI ÎN PAGINILE 100% SPORT EVENIMENTE MAI PUȚIN CUNOSCUTE DIN FOTBAL, DE LA CEL MAI IMPORTANT TURNEU PLANETAR. ÎN NOUL NUMĂR, CURIOZITĂȚI DESPRE CUPA MONDIALĂ.

PORTARUL CARE MARCHEAZĂ. Bogdan Căucă (26 de ani) joacă în Liga a 3-a la SR Brașov și este spaima echipelor pe care le înfruntă. I se spune Rogerio Ceni de România.

H3RO Mamaia, tot mai sus. Cel mai mare triatlon din Europa de Est a ajuns la a 14-a ediție, la care au fost prezenți cei mai buni sportivi tricolori.

Iași reloaded. După o pauză de mai mulți ani, Iașiul are din nou echipă de handbal feminin la nivel de senioare.

DE VORBĂ CU ION GROSU. Este un chip tot mai familiar al micilor și marilor ecrane, dar și al scenelor de teatru, mai ales la „Nottara”, acolo unde tocmai a împlinit 20 de ani de activitate. Nu este străin nici de sport, fiind printre altele, fost luptător de greco-romane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *