Cine sunt cu adevărat Dinamo Kiev și Dinamo Tbilisi? Povestea a două cluburi uriașe în Uniunea Sovietică
Suntem în fosta URSS, patria secerii și ciocanului, și avem toate detaliile despre Dinamo din Kiev și Dinamo din Tbilisi,
Suntem în fosta URSS, patria secerii și ciocanului, și avem toate detaliile despre Dinamo din Kiev și Dinamo din Tbilisi,
Orsato și legea noastră Un arbitru activ într-o emisiune de fotbal e ca o pajiște verde apărută dintr-o dată pe
Așadar UEFA, simțindu-se cu musca pe căciulă, a dat-o la întors în așa-zisul caz Colțescu și l-a disculpat de acuzația
Șumi nu e omul pe care să-l duci să danseze menuet prin saloane, să țină de crinolina rochiilor cucoanelor sau să perie de scame virtuale reverul domnilor.
Cândva o instituție respectabilă și de mare utilitate fotbalului, UEFA a devenit astăzi o portavoce a „corectitudinii politice” (de fapt
A doua, cea care a fost și Ianis pe teren. Prima, cam de neprivit. De fapt, nici a doua, dacă n-ar fi intrat „al nostru”. E muncă multă în Scoția, se bagă „materiale”, se pune osul, dacă n-ar fi zgomotul de fond al fanilor virtuali, s-ar auzi tibiile scrâșnind.
Materialul de față este dedicat tuturor fotbaliștilor internaționali (actuali și foști) din lumea largă trecuți dincolo în anul 2020. Este
Rar mi-a fost dat să văd un prefăcut atât de mare ca acest Webó, cel care a provocat scandalul artificial
Anul 2020 a fost unul greu, chiar blestemat. Mulți fie am fost bolnavi, fie am pierdut persoane dragi, afaceri, locuri
Antrenorul Daniel Pancu a comentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, subiectul cazului de rasism de la meciul PSG – Istanbul BB, din Liga Campionilor.
Diego Armando Maradona a părăsit fizic această lume în ziua de 25 noiembrie 2020. Dar amintirea lui va dăinui pentru
Romania U21 1-1 Danemarca U21 Din capul locului spunem ca ne bucuram sincer pentru calificarea Nationalei U21 la Campionatul European